Pornită de către niște tineri arădeni pasionați de istorie locală și turism, Școala de Turism Alternativ va începe cursurile propriu-zise pe 4 mai, ultimele înscrieri putându-se face până cu o zi înainte. Școala va oferi, pentru început, cursuri de Agent de Turism-Ghid și de Ghid Național de Turism (Tour-Operator), lectorii provenind fie din domeniul turismului, fie din domeniul învățământului.
„Vor fi cursuri de istorie, geografie, comunicare în turism, limbi străine, marketing, tehnologia activității de ghid, iar pe lângă partea teoretică, vom avea și o parte practică, în care vom face tururi prin oraș, dar și la partenerii noștri de la Complexul Muzeal Arad și agențiile de turism cu care colaborăm. În cazul cursurilor de tour-operator vom avea și vizite prin județ, așa că îi așteptăm pe toți cei pasionați de turism să ni se alăture, până pe 3 mai, la cursurile Școlii de Turism Alternativ”, spune Mario Csipai, președintele Asociației Turism Alternativ.
Ambele cursuri puse la dispoziție de către aceștia sunt autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări, diplomele de la absolvirea cursului fiind eliberate de Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei Naționale, recunoscute atât la nivel naţional, cât şi în Uniunea Europeană.
Detalii despre cursuri și înscrieri se pot afla la 0724 362 434 sau pe adresa de e-mail turismalternativ@gmail.com
Citiți principiile noastre de moderare aici!