Încep exproprierile din Vladimirescu pentru cei care au imobile pe traseul Centurii Arad – Est (Fântânele – Vladimirescu). Așadar, în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 06 – 23 iunie 2023 în comuna Vladimirescu își va desfășura activitatea Comisia de verificare a dreptului de proprietate pentru imobilele expropriate în cadrul proiectului „Varianta ocolitoare a municipiului Arad – Est”. Este vorba despre imobilele situate pe raza comunei Vladimirescu.
Comisia se va întruni în fiecare zi lucrătoare, începând cu ora 9:00, la sediul primăriei din Vladimirescu.
Comisia va emite procesele verbale și hotărârile de stabilire a despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată supuse exproprierii prin HG 866/2022. Cu această activitate se va finaliza procedura de expropriere pentru imobilele menționate mai sus, iar proprietarii vor putea încasa sumele cuvenite.
Centură și pentru Vladimirescu
Recent, în ședința de joi, 18 mai, Consiliul Județean a preluat de la comuna Vladimirescu trei parcele de teren, cu suprafață totală de 1.750 de metri pătrați. Centura de nord a localității Vladimirescu, tronsonul care face legătura dintre DN 7 și drumul Vladimirescu-Horia va fi ca un fel de continuare a viitoarei centuri de sud-est care pleacă din Arad, trece prin Fântânele şi ajunge în Vladimirescu.
Contract semnat în octombrie
Contractul pentru centură a fost semnat în luna octombrie, firma câștigătoare fiind PORR. Centura de sud-est va avea o lungime de 11 kilometri, aceasta va începe pe DN 69, la intersecţia giratorie cu autostrada A1, traversează denivelat linia CF 218 Timişoara – Arad, se înscrie pe un culoar între municipiul Arad şi localitatea Fântânele, traversează cu pod râul Mureş, ocoleşte localitatea Vladimirescu şi se finalizează în DN 7 cu amenajarea unei giraţii. Pasajul peste calea ferată va avea o lungime totală de 147,20 metri, iar podul peste Mureş va avea o lungime de 1.115,60 metri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!