„Vorbim despre un pod care acum are o vechime de peste 100 de ani, un pod la care am făcut intervenții de consolidare, dar care astăzi are nevoie de reparații capitale, pentru ca traficul să se desfășoare în siguranță. Anul acesta vom avea un pod nou, modern, esențial pentru siguranța rutieră și pentru dezvoltarea infrastructurii din nordul județului”, a declarat Sergiu Bîlcea, care a anunțat faptul că lucrările sunt programate să înceapă în această primăvară și să fie finalizate până la finalul anului 2025.
Constructorul a fost deja desemnat, fiind vorba despre firma SC Cardinal DP Construct SRL. Imediat după aprobarea bugetului, următorul pas va fi emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Podul are o lungime totală de 65,75 metri și va fi dotat cu trotuare pietonale pe ambele părți. Costul total al investiției se ridică la aproximativ 4.799.706,34 lei (inclusiv TVA), iar durata execuției este de șase luni. Pe perioada lucrărilor, circulația pe tronsonul Seleuș-Șicula va fi deviate pe ruta Seleuș-Ineu-Șicula.
Citiți principiile noastre de moderare aici!