Dar iată ce spune Bibarț:
„Am așteptat în mod deliberat să treacă perioada elecctorală națională, pentru a ne apleca cu seriozitate asupra majorității din Consiliul Municipal Arad. Aradul are 23 de consilieri. Astfel, o majoritate are nevoie de minim 12 voturi, ceea ce înseamnă că în urma voinței expimate prin vot de către arădeni, ea poate fi obținută fie din două partide – 6 consilieri PNL, 6 consilieri PSD – sau din minim trei partide – 6 consilieri PNL, 5 consilieri USR, 2 consilieri UDMR. Evident, din minim trei partide mai pot fi și alte mixaje matematice, dar ar însemna să fie pe contrasens cu voința primarului ales de arădeni. De aceea, începând de astăzi voi demara discuții cu toate partidele politice reprezentate în Consiliul Local, voi invita fiecare președinte de organizație și consilierii aleși pentru discuții. Cu siguranță se va pune pe tapet și cine să ocupe cele două fotolii de viceprimar. Eu îl voi susține din partea Partidului Național Liberal pe domnul Faur Lazăr, cu care am lucrat în ultimul mandat și am lucrat foarte bine”, a spus primarul.
În încheiere, primarul Călin Bibarț a mai subliniat că accentul se va pune pe proiectele Aradului, dincolo de înțelegeri politice:
„Vreau să subliniez și subliniez, că dincolo de cine să ocupe cele două posturi de viceprimar, îmi doresc ca discuțiile să fie asupra proiectelor Aradului și viitorul acestui oraș în următorii patru ani. Avem două poduri în lucru, avem un CET în lucru, avem multe școli în reabilitare, avem proiecte de sute de milioane de euro care trebuiesc implementate și consider că acestea sunt cele mai importante. Da, politica merge până la un punct, dar de acolo în continuare cel mai important este interesul Aradului și al arădenilor. Așa că, vă voi ține la curent.”
Trimite articolul
XSi uite asa pădurarul i-a mai păcălit inca o dată pe arădeni.
E suficient să te uiți la expresia feței personajului ca să-ti dai seama că prezintă foarte “mare incredere” şi e “foarte serios”.
Voi nu vedeti că seamănă cu mr. BEAN ?
Cum să alegi un clovn pe post de primar ?
-
Nu contează: “e omul Occidentului”. Ceilalți sunt “putiniști”…, parcă așa e placa.
Toate realizările respectiv funcțiile în care a fost acest Păcălici i se datorează lui Coldea generalul negru de la SRI datorită faptului că au copilărit împreună în localitatea de trist amintire Târnova și că sunt rude prin alianță a fost propulsat în diverse funcții care toate au reprezentat o pălărie prea mare pentru el
Amenajarea (intubarea) Mureselului, tot nu se ia in considerare ? Ce se mai astepta ?
Oare cine a ales primarul,nu cei din Arad ?
Primarul e oricum “pe contransens” cu tot ce inseamna Aradul. Deci, nu poate fi decat “de bine” daca vom avea consilieri “pe contrasens” cu primarul
bun sau rău discutabil , dar vedeți că omul nu este numit ci ales prin vot liber ..