După ce pe 9 iunie s-au încheiat cursurile pentru elevii clasei a VIII-a, vine momentul ca aceștia să înceapă Examenul de Evaluare Națională. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, se va desfășura în perioada 19-30 iunie.
Probele
Elevii vor susține două sau trei probe, după caz. Luni, 19 iunie, va avea loc proba scrisă la Limba și literatura română, iar pe 21 iunie, proba scrisă la Matematică. Elevii claselor cu limbă maternă diferită față de limba română vor susține examenul scris și la Limba și literatura maternă, pe data de 22 iunie.
Rezultate și contestații
Primele rezultate vor fi afișate pe 26 iunie, până la ora 16, atât la sediile centrelor de examinare, cât și pe site-urile Inspectoratului Școlar Județean și Ministerului Educației. Contestațiile se vor depune în cursul aceleiași zile, între orele 16-20.
Rezolvarea contestațiilor este programată pentru perioada 27-29 iunie, urmând ca pe 30 iunie să se afișeze rezultatele finale ale examenului. Nota obținută la Evaluarea Națională ce se desfășoară în perioada aceasta va avea o pondere de 80% din media de admitere la liceu, celelalte 20 de procente fiind constituite de media generală a elevilor în clasele V-VIII.
Simulările
Vă amintim, la simulările Evaluării Naționale, desfășurate în prima jumătate a lunii martie, din totalul de 3647 de elevi înscriși, 3260 au participat. Puțin peste 45% dintre aceștia au obținut punctaje mai mari de nota cinci, evaluându-se atunci un număr de 59 de lucrări cu note cuprinse între 9 și 9,99. În extrema cealaltă s-au aflat atunci 778 de elevi arădeni de clasa a VIII-a care au obținut note între 1 și 2,99 la simularea Evaluării Naționale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!