Poliţistul care, fiind sub influenţa alcoolului, a omorât un om care s-a angajat în traversarea străzii regulamentar, pe trecerea de pietoni din apropierea Liceului Naţional de Informatică, aflat pe Calea Iului Maniu, a fost trimis în judecată. Arestat preventiv încă din data de 7 martie, Florin Claudiu Fedor a primit mandat după mandat şi se află şi în prezent după gratii, aşteptându-şi procesul. La finele lunii aprilie, pe numele lui a fost emis un nou mandat de arestare, dar Fedor a contestat decizia Judecătoriei Arad, cerând eliberarea din arestul preventiv. Tribunalul Arad a respins contestaţia poliţistului, menţinând decizia primei instanţe instanţe. Drept urmare, cel puţin până la finele lunii mai, Florin Claudiu Fedor rămâne după gratii, sentinţa Tribunalului fiind definitivă.
În altă ordine de idei, în data de 4 mai, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Arad a decis că instanţa a fost sesizată legal şi că procesul poate intra pe rol. Poliţistul va fi judecat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pentru ucidere din culpă. Odată cu decizia instanţei, se dă undă verde începerii procesului. Pentru moment, nu a fost stabilit primul termen al dosarului, acest lucru urmând să fie fixat în zilele care urmează.
Spulberat pe trecere
În data de 6 martie, Florin Claudiu Fedor, subofiţer la Secţia de Poliţie Vlaicu, a accidentat mortal un bărbat care traversa strada pe trecerea de pietoni. Poliţistul circula dinspre Sala Polivalentă spre Podgoria cu viteză mare. Ajuns în zona trecerii de pietoni din apropierea Liceului Naţional de Informatică, nu a acordat prioritate unui bărbat de 68 de ani care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii, şi l-a lovit din plin pe pieton. Impactul a fost atât de puternic, încât victima a fost aruncată în aer aproximativ patru metri şi azvârlit la o distanţă de 20 de metri. Chiar dacă echipajul SMURD care a intervenit la accident s-a luptat 40 de minute pentru a-l resuscita pe bătrânul de 68 de ani, acesta a decedat. Ulterior, s-a aflat că Florin Claudiu Fedor avea o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. După ce a fost audiat şi după ce a venit rezultatul alcoolemiei, poliţistul a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv.
Părţile din proces
Potrivit Judecătoriei Arad, instanţa care va judeca această cauză, pe lângă inculpatul Florin Claudiu Fedor, în proces mai sunt implicaţi Maria şi Marian Toda, rude ale victimei accidentului, în calitate de părţi civile, dar şi societatea de asigurare care a emis poliţa pentru autoturismul inculpatului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!