Deschiderea festivă va începe de la ora 17, când în fața Primăriei vor concerta artiștii Filarmonicii de Stat. „Târgul de Primăvară 2015 îi așteaptă pe arădeni cu oferte de sezon, într-o ambianță primitoare și plină de culoare. Vizitatorii vor putea găsi la târg cele mai potrivite cadouri de Paști pentru cei dragi, de la ouă încondeiate, jucării și dulciuri la vinuri de calitate, obiecte decorative, antichități, artizanat și flori. Oferta gastronomică va fi și ea foarte bogată, cu produse de patiserie specifice sărbătorilor pascale, preparate tradiționale din regiune și alte gustări”, a declarat Corina Drăghici, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Municipiului Arad, care este și organizatorul evenimentului.
Surprize pentru cei mici
O atenție specială este acordată și celor mai mici vizitatori, care se vor putea bucura de întâlnirea cu iepurașii și de activitățile pregătite pentru ei la atelierele creative. Îndrăgitul Trenuleț Turistic își va relua activitatea astfel că cei mici se vor putea plimba prin oraș cu acesta în zilele de sâmbătă și duminică între orele 12 – 18. „Atmosfera Târgului de Primăvară va fi animată în fiecare după-amiază de la ora 18, cu spectacole pentru copii iar seara de la ora 20 de concerte live de muzică pop și folk”, a completat Drăghici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!