ARAD. Bărbatul a încercat să facă un ban în plus. În fapt, acesta se ocupa de mult timp cu traficul de droguri, fiind cunoscut cu antecedente penale, asigurându-și existența cu banii obținuți din această activitate ilicită. Când a fost prins de oamenii legii, la festival, bărbatul avea asupra sa 12 comprimate de MDMA, 0,76 grame de „cristal” și 1.618 lei, bani proveniţi din vânzarea de droguri de mare risc şi de substanţe psihoactive.
„Activităţi ilegale pe care inculpatul le-a comis în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, prin aceeaşi modalitate descrisă anterior, pe parcursul celor trei zile de concert”, se arată pe portalul rejust.ro.
După ce a fost depistat, în privința traficantului s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.La sfârșitul lunii aprilie 2022, bărbatul și-a primit sentința, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DIICOT Arad. Tribunalul Arad a admis acordul de recunoaștere a vinovăției, bărbatul fiind condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Incredibil sau nu, instanța a reținut – ca un fel de circumstanță favorabilă – că bărbatul a făcut eforturi deosebite în timpul urmăririi penale de a pune la dispoziția organelor judiciare banii obținuți din vânzarea de droguri: 1.918 lei, iar această sumă de bani a intrat la bugetul de stat – bărbatul fiind prezentat ca un fel de contribuabil.Ce s-a reținut, mai exact, în sarcina bărbatului? Ei bine, anchetatorii spun că acesta a cumpărat, cu 900 de lei, 45 de pastile ce conțin MDMA (în limbajul codat al traficanţilor de droguri „ardei”) cu scopul de a le revinde la un preţ mai mare, cuprins între 50 și 90 de lei pastila, unor consumatori participanţi la festivalul organizat în perioada 13-15 august 2021, în incinta Aeroportului Arad. În aceeaşi dată şi în acelaşi scop, procurorii susțin că bărbatul a cumpărat de la o persoană, din zona „Boul Roșu”, mai multe grame de „cristal”, pe care intenţiona să le vândă cu suma de 150 de lei per gram, la acelaşi concert. În 14 august 2021, bărbatul a introdus drogurile la festival, în incinta aeroportului, comercializând parte din ele. A doua zi, în 15 august 2021, în aceeași locație, bărbatul a fost depistat de către organele de poliţie având asupra sa, în vederea comercializării, 12 comprimate de MDMA şi 0,76 grame de „cristal”.A recunoscutPrin ordonanţele procurorului de caz din cadrul DIICOT Arad s-a început urmărirea penală şi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbat, în calitate de inculpat, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc (MDMA) – acţiunile de cumpărare şi deţinere în vederea comercializării, respectiv de transport şi comercializare a unui număr de 45 de pastile ce conţin MDMA, în formă continuată – 3 acte materiale comise în perioada 13.08.-15.08.2021, (închisoare 5-12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi) și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive în formă continuată – 3 acte materiale (închisoare 6 luni-3 ani sau amendă) comise în perioada 13.08.-15.08.2021. Bărbatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa „dând declaraţii ample atât în ceea ce priveşte activitatea infracţională proprie, cât şi a altor persoane, ajutând la aflarea adevărului în cauză, la stabilirea cu exactitate a stării de fapt, inculpatul conştientizând consecinţele faptelor sale, dând dovadă că regretă activitatea infracţională şi că înţelege să se îndrepte” – se arată pe portalul rejust.ro.Conduita și colaborarea cu anchetatoriiÎn aplicarea pedepsei, ca urmare a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, s-a ținut cont de „conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie a inculpatului, vârsta, starea de sănătate; situaţia familială şi socială, împrejurări evaluate în conformitate cu împrejurările şi modul de comitere al infracţiunilor, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (infracţiuni fără violenţă), natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit”. De asemenea, s-a avut în vedere și „colaborarea inculpatului cu organele de urmărire penală în timpul desfăşurării urmăririi penale, colaborare care aproape a fost aptă să determine aplicarea cauzei de reducere cu ½ a limitelor speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite”.Bani din droguri la bugetul de statCeea ce pare incredibil este faptul că în sentința penală aplicată, ca urmare a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, publicată pe rejust.ro, scrie că „inculpatul a făcut eforturi deosebite în timpul urmăririi penale, încercând să diminueze consecinţele infracţiunilor comise, prin aceea că a depus de bună voie la dosarul cauzei, la dispoziţia organelor judiciare, sumele de bani obţinute din vânzarea drogurilor de risc-cannabis (total 1.918 lei), sume asupra cărora s-au instituit măsurile asiguratorii în vederea dispunerii măsurii de siguranţă a confiscării speciale, în favoarea statului, atitudinea inculpatului uşurând activitatea organelor de urmărire penală în ceea ce priveşte identificarea eventualelor bunuri mobile, imobile, conturi, aparţinând inculpatului şi efectuarea demersurilor judiciare costisitoare în luarea măsurilor asiguratorii asupra acestora”, iar prin „depunerea directă a sumelor de bani reprezentând contravaloarea drogurilor vândute a făcut posibilă certitudinea intrării acestor sume în bugetul de stat mult mai repede, în momentul pronunţării hotărârii instanţei de judecată, decât în varianta clasică, fără cheltuirea unor sume de bani suplimentare de către autorităţi, sume care ar fi fost ulterior recuperate cu întârziere”.Pedepse reduseAvând în vederea acestea, în mare, s-a decis ca limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc (MDMA) – acţiunile de cumpărare şi deţinere în vederea comercializării, respectiv de transport şi comercializare, în formă continuată (3 acte materiale) să se reducă cu 1/3, rezultând închisoare de la 3 ani şi 4 luni la 8 ani, iar pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, fără drept, fără a deţine autorizaţiile necesare prevăzute de lege, în formă continuată (3 acte materiale) s-au redus cu 1/3, rezultând închisoare de la 4 luni la 2 ani.SentințaAstfel, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc (MDMA) în formă continuată, cu aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare, bărbatului i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani şi 5 luni închisoare. Pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, fără drept, fără a deţine autorizaţiile necesare prevăzute de lege, în formă continuată (3 acte materiale) cu aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare, s-a aplicat pedeapsa de 3 luni închisoare. Totodată, s-a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an şi 2 luni închisoare – termen de supraveghere 3 ani, pronunţată prin sentința penală definitivă la 19.11.2021 a Curţii de Apel Timișoara. Apoi s-a descontopit pedeapsa rezultantă în cele două pedepse componente aplicate: 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea și alte violențe, 6 luni închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Ulterior s-au contopit pedepsele, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea: 2 ani și 5 luni de închisoare, care a fost sporită cu 7 luni de închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate: 3 luni + 12 luni + 6 luni = 21 luni închisoare) rezultând pedeapsa finală de 3 ani închisoare. S-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se un termen de supraveghere de 4 ani.
Trimite articolul
XȚară de rahat, judecători de rahat, legi de rahat. Vinzi droguri, recunoști și ești liber să vinzi în continuare.
Americanii si-au mutat businessul aici iar Legea Drogului in Romania are o interpretare “frateasca”
Vivat la Cuba Libre
DISCRIMINARE!!!altul face cu executare chiar si 29 de zile pt ca a furat cv sa manance k era mort de foame si sete.Faine legi,vivat-patria.
A luat cu suspendare pentru droguri de mare risc?!?!?! Plus ca se stia ca vinde de nu stiu cat timp, e corect ca la Mura i-au dat 17 ani????? Legea din tara asta este un……..