Legea şi-a spus cuvântul, iar poliţiştii de frontieră acuzaţi de luare de mită şi-au primit pedeapsa. Cel puţin în prima instanţă. Magistraţii Tribunalului Arad au tranşat cazul poliţiştilor şi a angajatei Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, care au fost filmaţi de ofiţerii de la Anticorupţie în timp ce solicitau şi primeau mită de la şoferii care circulau pe DN 7. Aşadar, potrivit sentinţei dată în dosarul cu numărul 3185/108/2011, se specifică faptul că inclupatul Ivaşcu Toader Adrian a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată. Hele Gianina Maria a fost condamnată la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită. Inculpaţii Mona Nicolae, Bota Dănuţ, Igna Marin Valentin, Jucu Stelian Gelu şi Gligor Lucian Blaga au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare.
Totodată, în baza Codului Penal, se vor confisca de la Ivaşcu Toader Adrian suma de 100 de euro şi 200 de lei, de la Mona Nicolae suma de 20 de euro, de la inculpaţii Bota Dănuţ, Igna Marin Valentin, Jucu Stelian Gelu şi Hele Gianina Maria câte 100 de euro, iar de la incupatul Gligor Lucian suma de 50 de euro. Toate pedepsele dictate de judecătorii arădeni sunt cu executare, mai puţin cea a Gianinei Hele, căreia i-a fost suspendată executarea şi i-a fost fixat un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.
Cum Tribunalul este prima instanţă, decizia nu este definitivă, aşa că, cel mai probabil, avocaţii şpăgarilor vor înainta apel la Curtea de Apel Timişoara pentru a reduce pedepsele dictate de magistraţii arădeni. Şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au anunţat că vor avea o şedinţă în care se va stabili dacă şi în ce mod va fi atacată sentinţa magistraţilor. Ambele părţi au la dispoziţie zece zile pentru a ataca decizia la instanţa superioară.
Caz vechi
Dosarul poliţiştilor şpăgari de pe DN 7 a luat fiinţă în anul 2010 când, după mai multe luni de filaje şi flagrante, 12 oameni ai legii şi o angajată a CNADNR au fost surprinşi şi filmaţi în timp ce luau mită chiar de la ofiţeri sub acoperire.
Până la urmă, au fost trimişi în judecată doar şase poliţişti şi angajata de la Drumuri. Avocaţii inculpaţilor au încercat să „distrugă” dosarul, invocând vicii de procedură, dar judecătorii de la Curtea de Apel Timişoara au hotărât că acest caz se poate judeca pe fond. După nenumărate amânări, judecătorii arădeni au reuşit până la urmă să audieze martorii, iar procesul a ajuns, într-un final, la sfârşit. Cel puţin la sfârşitul primei instanţe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!