Dorel Căprar, liderul local al PSD, este de părere că „ar trebui schimbat tot Guvernul” şi a acuzat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă parlamentarii PD-L Arad că, şi acum, pun înainte de toate interesele de partid. „Duminică au votat pentru Boc, azi nu îl mai doresc. Interesul de partid primează în faţa interesului ţării. Parlamentarii arădeni chiar s-au comportat ca nişte saci de cartofi, aşa cum au fost etichetaţi în trecut de primar”, a precizat Căprar.
Reprezentanţii PSD Arad consideră, în plus, că „doar înlocuirea lui Emil Boc nu va rezolva problemele ţării, fiind nevoie de schimbarea întregului guvern incompetent şi corupt” şi acuză faptul că parlamentarilor PDL de Arad susţin înlocuirea lui Emil Boc din considerente de imagine şi nu cauza incapacităţii acestuia de a gestiona guvernarea. „Singurul scop pe care aceşti oameni îl urmăresc este să rămână la putere, cu orice preţ”, a concluziont Dorel Căprar.
JA- A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!