Inconștiența pare să nu aibă limită. Poate dosarul penal cu care s-a ales Mircea Petru M. de 21 de ani îl va determina pe viitor să nu mai repete isprava . Tânărul, pe lângă faptul că se afla la volanul unei mașini fără a avea permis, era și sub influența băuturilor alcoolice.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ineu, l-au depistat în trafic pe Mircea Petru M. de 21 de ani, din Pâncota, care a condus în data de 17 noiembrie pe raza localităţii Ineu un autoturism marca Alfa Romeo, fără a deţine permis de conducere. În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool în aerul expirat, fiind recoltate totodată probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele tânărului poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere a unui autoturism pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legala şi fără a poseda permis de conducere.
De asemenea, lucrătorii de poliţie aparţinând Poliţiei oraşului Sebiş şi Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Sebiş l-au depistat în trafic pe Paul Daniel D. de 21 de ani din Bârsa, în timp ce a condus un autoturism marca Dacia 1310, pe raza localităţii Sebiş fără a deţine permis de conducere. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere , au declarat reprezentanții IPJ Arad.
Bulgar prins la volan fara permis
A adormit la volan si a intrat intr-un copac
Citiți principiile noastre de moderare aici!