Polițiștii Secției nr. 9 Rurală Sebiș au depistat o tânără de 21 de ani, din Ignești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 793/C, pe raza orașului Sebiș, fără a deține permis de conducere. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tinerei i-ar fi fost încredințat autoturismul, spre a-l conduce, de un tânăr de 21 de ani, din Beliu, care ar fi avut știință despre faptul că tânăra nu deține permis de conducere. Pe numele celor doi tineri au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere, respectiv încredințarea pentru a conduce a unui vehicul unei persoane care nu deține acest drept. De asemenea, polițiștii Biroulu Rutier au depistat un bărbat de 49 de ani, din Vladimirescu, în timp ce conducea un moped pe Calea Romanilor, emanând halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,65 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au constatat că mopedul nu este înmatriculat, iar bărbatul care l-a condus nu deține permis de conducere. „Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere”, au declarat reprezentanții IPJ Arad. Pe raza orașului Ineu, polițiștii de aici au prins un tânăr de 31 de ani, din Sebiș, care conducea o autoutilitară cu remorcă pe DJ 792. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că numerele de înmatriculare ale remorcii, eliberate de autoritățile belgiene, nu sunt valabile, remorca nefiind înmatriculată. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de tractare a unei remorci cu număr fals de circulație și neînmatriculată.
Inconștienții din traficul arădean
Inconștienții din traficul arădean
Reactualizat la:
O tânără de 21 de ani și doi bărbați de 31, respectiv 49 de ani au dat dovadă de inconștiență, conducând autovehicule neînmatriculate, fără a avea permise sau fiind în stare de ebrietate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Victoria arădeană a trimis campioana pe locul 5 la finalul sezonului regulat.
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.
UT Arad
„Te-am susținut, m-am certat cu toată lumea pe aici pentru tine, vreau o reacție din partea ta”.
1
Mapamond
Hamas a eliberat șase ostatici israelieni sâmbătă în Gaza, în al șaptelea schimb contra eliberării de deținuți palestinieni din cadrul armistițiului intrat în vigoare pe teritoriul palestinian pe 15 ianuarie, după 15 luni de război distructiv, relatează AFP.
Local
Familia îndoliată a anunțat programul serilor de priveghi și rugăciune pentru dr. Gheorghe Domșa.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!