Conducerea Consiliului Judeţean Arad este încrezătoare că centura de sud-est a municipiului, care va lega DN 69 cu DN 7, prin Fântânele şi Vladimirescu, va primi finanţare europeană. Declaraţia îi aparţine lui Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Acesta spune că, după ce s-a muncit doi ani de zile la acest proiect, centura devine cea mai consistentă lucrare de infrastructură a judeţului Arad. ,,Am susținut proiectul șoselei de centură din estul municipiului, în cadrul vizitei ministrului Transporturilor la Arad. În anul 2018 Consiliul Județean Arad a preluat investiția de la Ministerul Transporturilor, a elaborat studiul de fezabilitate și a depus proiectul la ADR Vest pentru obținerea finanțării din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR). Proiectul a fost declarat admis, cu un punctaj de 84 de puncte din 100, dar nu s-a încadrat în finanțarea disponibilă pe axă. În prezent, proiectul este pe lista de rezervă a POR, așteptând finanțare, ca România să nu piardă fondurile europene alocate în domeniul infrastructurii. Conform Ordonanței 101/25.06.2020, privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri europene, în vederea evitării riscului de dezangajare pentru perioada de programare 2014-2020, așteptăm semnarea contractului de finanțare și suntem încrezători că acest lucru se va întâmpla”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Dacă vorbim despre viitoarea centură, aceasta va beneficia de un pod nou peste Mureş, un pasaj peste calea ferată, trei sensuri giratorii şi piste de biciclete pe o lungime de şapte kilometri. „La finalul acestui proiect, Aradul va fi singurul municipiu din România cu o şosea completă de centură”, a mai spus vicepreşedintele CJA.
Trimite articolul
Xbâlciule, ce mai faci , credeam că nu mai ai bani să-ți cumperi articole. Noroc cu maska kă altfel păpai microfonul. Asemenea povești mergi să le spui copiilor de la grădiniță, că poate ei te cred, așa-și dezvoltă imaginația, pentru a vedea o lume imaginară așa cum le-o prezinți . Multe succesuri bâlciule !!!
In care mileniu ? 4 sau 5 ?
Ha, ha, ha
Campanie electorala…
După alegeri veți spune ca nu va lăsat psd ul
Mars… La fel ca ciuma roșie….
BILCEA VORBESTE DESPRE CENTURA ARADULUI CU HARTA DRUMULUI DE LA VIRFURILE INSPRE BRAD I SPATELE SAU NU-SI DA DEAMA CA ESTE UN DRUM LUNG DE LA CENTURA SI PANA ACOLE -PESTE 100 KM DAR SE POATE USOR CONFUNDA UNA CU ALTA MAI ALES DIN PARTEA LUI
Ajunge 16 ani cât v am votat!!!!!!
De ce nu i teleg și arădeni care ii venerează atâta!!!
-
Păi dă-mi o alternativă. Propune-mi pe altcineva.
Deci, eu cu cine votez???-
Eu votez Sergiu.
-
Vai cat e de penibil și scârbos ăsta. Nu va crede nimeni, sper sa pierdeți alegerile.
-
Frumos cântec mulțumesc pentru că m-ați făcut să mi-l reamintesc.
Totuși Victor Socaciu a fost la rândul său un impostor. Ce zicea el în 2012 la mult timp după ce a compus acest cântec (frumos de altfel):
Socaciu a comentat, la B1 Tv, rezultatul referendumului din 2009, la care romanii au votat pentru trecerea la Parlament unicameral si reducerea numarului de parlamentari, apreciind ca “aceea a fost o porcarie, un populism exacerbat”.“Nu e de competenta poporului roman sa decida daca Parlamentul este unicameral sau bicameral. Romanii nu pot decide o chestiune atat de tehnica, este o chestiune a unui Parlament, a unor oameni care stiu despre ce e vorba.
E o chestiune a elitei. In marile societati nu mai exista alegerea presedintelui asa la indemnana unui popor, ci la indemana Parlamentului. La noi e semi-prezidential”, a comentat Socaciu.
După ce a ajuns la cașcaval, a devenit un nesimțit.
Proiect important, fiecare pas este bun, felicitări!