Indianul s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Csnadpalota, călătorind ca pasager într-un autoturism, iar la controlul de frontieră s-a legitimat cu cartea de identitate românească. În urma controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit falsul. Tânărul indian a declarat autorităţilor de la frontieră că, deşi avea viză de studii pentru România, a dorit să plece să muncească în Marea Britanie, fapt pentru care şi-a procurat documentul de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru infracţiunile de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei.
Indian cu act fals, prins la frontiera Nădlac
Indian cu act fals, prins la frontiera Nădlac
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din India, student în Bucureşti, a încercat să iasă ilegal din România, folosindu-se de o carte de identitate românească falsă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!