„În data de 9 august 2016, ora 23:55, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csandpalota, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, pasager într-un autoturism înmatriculat în România, un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră un paşaport eliberat de autorităţile indiene în care avea aplicată o viză Schengen. Cu ocazia efectuării controlului documentului de călătorie, poliţiştii de frontieră au constatat că viza aplicată în documentul prezentat la control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond, având modificată data de expirare. În urma cercetărilor s-a constatat că persoana respectivă este cetăţeanul indian Srivatsa V., în vârstă de 34 ani. Acesta a declarat că şi-a modificat valabilitatea vizei, cu pixul, deoarece avea viza expirată şi dorea să ajungă într-un stat din vestul Europei”, au precizat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. Potrivit acestora, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi cercetării acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.
Indian cu viză falsificată, descoperit la Nădlac II
Indian cu viză falsificată, descoperit la Nădlac II
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Nădlac II – Csandpalota au depistat un cetăţean indian care şi-a modificat cu pixul valabilitatea vizei, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!