NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi pe bancheta din spate a unui microbuz, sub o pătură, trei cetăţeni din India care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.
Astfel, în data de 30.07.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român. Bărbatul conducea un microbuz înmatriculat în Italia şi se deplasa pe ruta România – Italia.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunși pe bancheta din spate, acoperiți cu o saltea și o pătură, trei cetăţeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări.
“În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din India, cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani şi intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei. Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, transmite Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră.
Trimite articolul
XDe ce credeati ca fac unii crize de nervi ca trebuie sa stea la coada in vama ?!? Le pot muri de cald ,,clientii,, inainte sa dea banii dincolo de granite