Lucrări de Enrico Toselli, Edward Elgar, Jules Massenet și Dimitri Sostakovic, dar și melodii din repertoriul Holograf, Ștefan Hrușcă, Mircea Baniciu sau Elvis Presley, vor face parte din programul concertului de pe data de 14 februarie. Palatul Cultural îi va găzdui pe artiștii Orchestrei Simfonice și ai Corului Academic ale Filarmonicii de Stat Arad începând cu ora 19.
Alături de aceștia, pe scenă va urca și Mario Band, cu invitații Ionuț Cădariu, Cosmin Harbei și Alex Florescu. Organizatorii anunță o mixtură de genuri muzicale și entități artistice, lăsând să evolueze pe scena Palatului Cultural orchestra simfonică dirijată de Cristian Neagu, Mario Band cu invitații săi, Ionuț Cădariu, Cosmin Harbei și Alex Florescu, dar și corul academic dirijat de Robert Daniel Rădoiaș.
„Evenimentul debutează în formatul clasic, cu un mini-pachet simfonic, pentru cei care agreează muzica serenadelor, meditația sau valsul. Suportul repertorial al ansamblului orchestral este asigurat de partituri cu dedicații sonore și titluri cuceritoare, autografe Enrico Toselli, Edward Elgar, Jules Massenet și Dmitri Șostakovici. Seara continuă în culorile muzicii de divertisment, scena fiind înlocuită de instrumente și interpreți de muzică pop & rock. Mario Band acoperă partea mediană a programului, propunând cover-uri după melodii celebre din repertoriul Holograf, Ștefan Hrușcă, Mircea Baniciu, Elvis Presley etc., iar finalul îi revine corului academic, ce va interpreta titluri din muzica pop a ultimelor decenii, dar și partituri de film, vor putea fi ascultate în binecunoscutele versiuni corale ale lui Sabin Păutza”, spun cei de la Filarmonica de Stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!