Beneficiarii fondurilor primite prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR) au fost invitaţi la sediul instituţiei din Timişoara pentru a-şi prezenta proiectele. Din judeţul nostru au fost prezenţi primarul municipiului, Gheorghe Falca, şi primarul Ineului, Nicolae Mehelean. Mehelean a vorbit despre primul proiect finalizat cu fonduri pe Programul Operaţional Regional (POR), accesate prin ADR, respectiv şoseaua de centură a Ineului.
„Această lucrare este foarte importantă pentru oraşul nostru deoarecere scoate tot traficul greu din oraş. În plus, şi traficul de tranzit foloseşte noua centură. Practic, în urma studiilor realizare de noi, s-a redus cu 2.721 numărul de vehicule care tranzitează oraşul”, a ţinut să precizeze Mehelean.
Gheorghe Falcă a vorbit despre un alt proiect finanţat prin ADR, respectiv reabilitarea centrului vechi al Aradului. Primarul municipiului a vorbit despre cele trei mari segmente care vor fi modernizate, respectiv Podul Traian, clădirea Preparandiei şi cele 10 străzi cuprinse în acest proiect. „Am fi reuşit să reabilităm centrul vechi din bugetul local, dar am văzut în POR o şansă de a face nişte economii. Le mulţumesc pe această cale reprezentanţilor ADR care ne-au ajutat în accesarea fondurilor”, a ţinut să precizeze Falcă.
Cu diplome
La finalul întâlnirii, directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, le-a înmânat celor doi câte o diplomă de excelenţă pentru că au reuşit să întocmească proiecte eligibile şi să profite de banii europeni.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!