Bloggeri, agenți de turism și proprietari de agenții de turism din Arad, București, Piatra Neamț, Craiova, Hunedoara, Constanța, Timișoara, Brașov, Odorheiu Secuiesc, Sibiu și Gyula, s-au plimbat pe la șase crame din Podgoria Miniș-Măderat, pentru a face cunoștință cu oamenii de-acolo și cu planurile lor. Au gustat în jur de 30 de sortimente de vin produs în podgorie și au împărtășit din cunoștințele lor cu reprezentanții cramelor vizitate, aceștia din urmă având planuri mari în ceea ce privește turismul viticol în zonă.
După vizita din Podgorie, oaspeții au fost duși în Arad, unde au făcut cunoștință cu „Misterele Aradului”, turul tematic organizat de CNIPT, la care au participat și câteva zeci de arădeni. După masa de prânz servită la sediul Asociației Turism Alternativ, cei 21 de „turiști” au fost plimbați prin oraș de către voluntarii Arad Free Tours, vizitând centrul orașului și Turnul de Apă
„Acum doi ani am mai făcut un astfel de tur, iar acum am văzut cât de mult au evoluat acești oameni în cei doi ani. Toți reprezentanții cramelor pe care le-am vizitat au viziune și planuri de dezvoltare realiste și realizabile. Prevăd o creștere mare a acestui sector, în următorii ani”, spune Mario Csipai, președintele Asociației Turism Alternativ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!