În urma cercetărilor efectuate de către Polițiștii Secției nr.1, poliție rurală, s-a stabilit că în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2011, H. Gabriel de 38 de ani din Tisa Nouă, a sustras lemnele de foc din imobilul aparținând lui P.C. din aceiași localitate. Bărbatul nu a apucat să se încălzească cu lemnele și va fi cercetat penal pentru furt.
Au lăsat tractorul fără baterie
ȘAGU. Noaptea nu a fost un bun sfetnic pentru doi hoți tineri, aceștia fiind prinși de către Polițiștii Secției nr. 1, poliție rurală. În urma cercetărilor s-a stabilit că în noaptea de 12 spre 13 decembrie, B. Răzvan de 21 de ani din Felnac și N. Adrian de 19 ani din Arad, au furat patru acumulatori de pe două autotractoare, din localitatea Șagu. Tinerii vor fi cercetați penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Transport ilegal de material lemnos
NĂDLAC. Transporta material lemnos cu aviz, însă avizul era expirat. Polițiști orașului Nădlac, au oprit în trafic pentru verificări un TIR cu semiremorcă în care se afla cantitatea de 31 metri steri de material lemnos. Polițiștii au constat că transportatorul deținea avizul de însoțire primar cu valabilitatea expirată. Transportatorul a fost sancționat cu 10.000 lei, iar materialul lemnos în valoare de 4.000 lei a fost confiscat.
A fost accidentat din vina lui
SÂNTANA. Un bărbat de 40 de ani era să plătească cu viața pentru un moment de neatenție. Totul s-a întâmplat în data de 8 decembrie pe DJ 792/C, în localitatea Sântana. Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen Golf, dinspre centrul localității spre Curtici, H. Vasile de 19 ani, din Sântana, a surprins și accidentat grav pe J. Vince, de 40 de ani din Sântana. Victima în calitate de pieton se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă în aceeași direcție de mers cu autoturismul. Polițiștii vor continua cercetările pentru a afla cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
72
sancțiuni contravenționale în valoare de 12.500 lei au aplicat agenții de poliție rutieră care în urma controalelor au mai aplicat 78 puncte de penalizare, au reținut 4 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare. Agenții de ordine publică au aplicat 17 sancțiuni în valoare de 11.800 lei, au aplanat 7 conflicte și au efectuat 10 controale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!