Administraţia locală din Olari are un scop clar în ceea ce priveşte dezvoltarea comunei: reabilitarea şi modernizarea infrastructurii, indiferent că este vorba despre drumuri, clădiri de interes local sau spaţii de agrement. Primăria a primit, în urma rectificării bugetare, 230.000 de la Consiliul Judeţean Arad (CJA). De la Guvern au mai venit 40.000 de lei. Ştefan Muscă, primarul localităţii, spune că toţi banii vor intra în investiţii. „În primul rând, vrem să asfaltăm încă doi kilometri de drumuri în comună. În anii trecuţi am mai asfaltat cinci, şi vrem să continuăm să modernizăm şoselele”, ne spune Muscă. În privinţa asfaltului, acesta are şi planuri de viitor, dar aşteaptă să facă rost de fondurile necesare. „Am vrea să asfaltăm toţi cei 20 de kilometri de străzi din comună. Momentan, nu dispunem de fondurile necesare pentru o asemenea lucrare, dar le vom face pe rând, şi tot le vom face”, a precizat primarul.
Cămin şi teren de sport
Alte ţinte ale banilor tocmai primiţi de la CJA sunt căminul cultural din Olari şi un teren de sport nou-nouţ. „Am schimbat deja acoperişul şi geamurile căminului, iar din această tranşă de bani vom executa lucrări exterioare. Îl vom tencui, finisa şi vopsi”, ne anunţă Ştefan Muscă. În ceea ce priveşte terenul de sport, au fost puse deja bordurile, iar, în cel mai scurt timp, va începe turnarea fundaţiei. „Vom avea un teren sintetic care va fi disponibil pentru toţi locuitorii care vor să facă sport”, spune primarul Olariului.
Furt de la fostele sere din Olari
Citiți principiile noastre de moderare aici!