Proiectul „Amenajare piste de biciclete în municipiu” trece la o nouă etapă, după realizarea studiului de fezabilitate. Primăria solicită acum oferte pentru întocmirea proiectului tehnic și caută asistență tehnică din partea proiectantului pentru acest obiectiv de investiții. Prețul pe care municipalitatea e dispusă să-l plătească pentru acest contract este de aproape 251 de mii de lei (fără TVA). Pentru finalizarea contractului, câștigătorul, ofertantul cu cel mai mic preț, va avea la dispoziție o lună de la atribuirea lui.
Proiectul, a cărui durată de realizare e prevăzută la 60 de luni, se încadrează în strategia de dezvoltare a municipiului Arad, precum și în Masterplanul pentru Transport și Trafic al municipiului. El beneficiază de finanțare europeană, care se ridică la circa 3 milioane de euro. Prin realizarea pistelor pentru bicicliști va crește siguranța traficului cicliștilor și pietonilor în vecinătatea arterelor de circulație existente, se vor diminua efectele poluării aerului.
Unde se va putea pedala
Într-o primă etapă se vor realiza culoarele principale care deschid circulația traficului către orasele importante și zonele de frontieră (DN 7, Calea Aurel Vlaicu, B-dul Revoluției, Calea Radnei, Calea Romanilor, Calea Timișoarei). Apoi, se va face legătura între aceste artere principale iar în etapa a III-a se vor executa pistele din zonele aglomerate (cum ar fi străzile Renașterii, Voinicilor, Grigore Alexandrescu, Dornei, Mihail Kogălniceanu, Andrei Șaguna, și multe altele). În ultima etapă toate aceste piste vor fi interconectate.
Primele piste au început deja să apară. Pe Romanilor și Calea Timișoarei, pe aproape trei kilometri, se poate circula pe două roți. Pe trotuarele de aici au fost trasate primele piste din oraș și au fost montate indicatoare.
Verde, albastru, roșu
Lungimea totală a străzilor pe care se amplasează pistele de bicicliști este de 64.975 m, iar lungimea totală a pistelor de bicicliști (stânga, dreapta, intersecții) este de 129.950 m, pe ambele părți sau pe o singură parte a străzilor. Vor fi piste de cicliști amplasate pe platformă proprie, marcate cu culoarea verde, piste amplasate pe platformă comună cu trotuar, marcate cu albastru, piste amplasate pe platformă comună cu partea carosabilă, marcate cu culoarea roșie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!