Situaţie extrem de gravă la o casă de tip familial din Lipova! Unul dintre copii, Beniamin C., în vârstă de 13 ani, a căzut în Mureş şi este de negăsit!
Pe cât de gravă este această situaţie, pe atât de… neştiutoare au fost autorităţile, cel puţin în prima fază a documentării noastre. Mai nimeni nu a ştiut mai nimic despre nenorocire, de parcă le-am fi suspus atenţiei cine ştie ce banalitate. Totuşi… un copil a dispărut şi şansele de a-l găsi în viaţă sunt zero! Faptul că băiatul se afla în grija statului nu-i dă nimănui dreptul de a tăcea atunci când e supusă atenţiei dispariţia sa. Nu spunem că s-a încercat muşamalizarea cazului, ci doar că demersul nostru privind documentarea acestui subiect a decurs mult mai greoi decât în mod obişnuit. Dar până la urmă am reuşit să aflăm toate detaliile…
„Incidentul s-a petrecut vineri seara (24 aprilie-n.r.). Trei copii de la Casa «Narcisa» au mers pe malul Mureşului şi se pare că ar fi tras pe nas prenadez. La un moment dat, unul dintre ei a căzut în apă, iar ceilalţi doi l-au scos. După care a căzut altul – nu cel care a căzut prima dată – şi nu au mai reuşit să-l scoată” – povesteşte primarul oraşului Lipova, Mircea Jichici. De patru zile, pompierii voluntari de la Lipova îl caută pe Beniamin, dar fără niciun rezultat. „Luni, pompierii l-au căutat cu o barcă, au coborât până la Zăbrani şi nu l-au găsit. Marţi, împreună cu cei de la ISU Arad, au coborât de la Zăbrani în jos” – precizează primarul Jichici. Pe fir a intervenit şi Poliţia.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber, subliniază: „S-au făcut procedurile de căutare a copilului, toate activităţile specifice poliţieneşti care se fac în astfel de cazuri: căutări în zonă, s-a dat în urmărire naţională… Am solicitat intervenţia celor de la ISU pentru a face căutări în râul Mureş, sâmbătă, duminică şi luni. Copilul nu a fost încă găsit. Se fac în continuare căutări.”
Regulament încălcat
Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad – instituţie în subordinea căreia se află Casa de tip familial „Narcisa” din Lipova – susţine că băiatul a plecat fără să se învoiască, în ciuda faptului că regulamentul (care le-a fost prelucrat copiilor) nu-i permitea acest lucru. Directorul DGASPC Arad, Erika Stark detaliază: „Copilul a plecat fără să se învoiască, fără ştirea personalului şi nu s-a mai întors. A mai plecat şi alte dăţi fără să se învoiască, dar a venit înapoi. Poarta casei este descuiată, nu o putem încuia pentru că nu este închisoare. Există un regulament al Direcţiei prin care copiii sunt obligaţi să-şi ceară voie să plece. Regulamentul le-a fost prelucrat copiilor, pe procese verbale, pe tot… împreună cu personalul şi cu ei. Regulamentul spune foarte clar că trebuie să-şi ia bilete de voie, să se învoiască atunci când vor să plece din casă.”
O secundă… de câteva ore
Erika Stark susţine că „în secunda următoare” constatării dispariţiei băiatului „am anunţat autorităţile, pe procedură”. Când anume? „După ce ne-am dat seama că nu s-a mai întors. Sâmbătă am anunţat” – spune directorul DGASPC Arad. De ce sâmbătă, şi nu vineri seara, când a avut loc incidentul? Pentru că – susţine Erika Stark – s-a întâmplat „vineri seara, târziu”. Şi completează: „Deja sâmbătă au fost acolo doamnele director – eu am fost plecată în concediu -, au luat declaraţii, s-a discutat cu personalul, cu copiii.”
Potrivit informaţiilor primite de la ISU Arad, nimeni nu a sunat la 112 pentru a anunţa dispariţia băiatului.
Procedura, bat-o vina!
Am rugat-o pe Erika Stark să ne spună cum apreciază ea, în calitate de director al DGASPC, ceea ce s-a întâmplat cu băiatul de la casa de tip familial de la Lipova. „Eu nu zic că este o situaţie plăcută. Nu felicit personalul, nu felicit pe nimeni. Dar, dincolo de asta, trebuie să fim realişti şi trebuie să ştim că există nişte proceduri, că s-au făcut nişte proceduri pentru ieşirea din casă, pentru anumite lucruri pe care le pot face copiii…”
Am întrebat-o pe Erika Stark dacă putem presupune că nu s-au „făcut” cum trebuie aceste proceduri din moment ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat? Răspunsul ei a fost prompt, dar argumentele… un pic cam neclare. „Nu cred că aveţi voie, pentru că există n procese verbale prin care s-a discutat cu copiii şi care au avut loc întâlniri între copii şi personal şi ceilalţi specialişti din Direcţie” – a explicat Erika Stark. Ce nu a funcţionat, totuşi de s-a ajuns la această situaţie? „Acuma, ce să vă spun? Atâta vă spun, că aceşti copii au evaluare psihologică!” Ne-a nedumerit această afirmaţie, dat fiind că evaluarea psihologică a copiilor – fie ei din sistemul de protecţie, fie din afara acestuia – este un lucru absolut firesc. Odată ce ne-am manifestat nedumerirea, Erika Stark ne-a retezat-o: „Daţi-mi voie să nu vă dau mai multe amănunte pentru că este vorba de nişte copii, da?”
Despre… cercetarea disciplinară
JA: Se pune problema existenţiei vinovăţiei, în cazul personalului de la Casa „Narcisa”?
ERIKA STARK: Eu nu pot să fac o cercetare disciplinară într-o zi sau două. Trebuie să adun toate documentele.
JA: Deci este începută o cercetare disciplinară?
ERIKA STARK: Noi am luat nişte note explicative, trebuie să vedem mai departe, să luăm de la tot personalul, să vedem dosarul copiilor şi aşa mai departe. Deci, n-am dispus încă cercetare disciplinară. Am făcut nişte investigaţii preliminare.
JA: Aveţi de gând să dispuneţi cercetarea disciplinară?
ERIKA STARK: Nota explicativă e parte dintr-o anchetă internă.
JA: Care e legătura dintre ancheta internă şi cercetarea disciplinară?
ERIKA STARK: E acelaşi lucru, până la urmă.
JA: Deci, e începută cercetarea disciplinară…
ERIKA STARK: Am început să verificăm situaţia, să vedem ce s-a întâmplat. Nu putem acuza dacă nu avem dovezi, documente, declaraţii, informaţii, inclusiv de la specialişti din cadrul celorlalte servicii, să vedem, ce s-a întâmplat.
Cinci „părinţi”
Din „familia” care trăieşte în Casa „Narcisa” fac parte 12 copii şi cinci adulţi – angajaţi ai DGASPC în posturi de consilier, educator şi îngrijitor. Potrivit directoarei Erika Strak, acestora li se aduagă şi un psiholog care răspunde de acest centru, îi evaluează psihologic pe copii şi le acordă consiliere psihologică, dar şi alţi specialişti din cadrul Serviciului de prevenire a marginalizării sociale al DGASPC.
Citiți principiile noastre de moderare aici!