Muncitorul a fost transportat la spital, iar potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, citat de Mediafax, intervenţia a fost una deosebit de dificilă pentru că marginile şanţului au cedat de mai multe ori punând în pericol inclusiv salvatorii.
„Pământul a fost instabil şi a căzut de câteva ori şi peste ofiţerii noştri. Unul a avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului, de la echipajul unei ambulanţe, pentru că a făcut hipotermie”, a declarat George Pleşca.
În cele din urmă, bărbatul a fost tras din şanţ cu ajutorul scripeţilor, dar numai când aproape tot pământul din jurul său a fost îndepărtat. Victima a fost preluată în şoc hipotermic de către medicii unei ambulanţe şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
În total, 20 de pompieri au participat la misiunea de salvare, săpând cu mâinileîn jurul victimei, pentru că dacă ar fi folosit unelte riscau să o rănească.
Citiți principiile noastre de moderare aici!