ARAD. Guvernul a suplimentat bugetul Programului Anghel Saligny cu 15,5 miliarde de lei, a anunțat deputatul PNL Sergiu Bîlcea. Din această sumă, 10 miliarde de lei merg spre construcţia şi modernizarea drumurilor, iar alte 5 miliarde pentru extinderea reţelelor de gaze. În plus, Guvernul va suporta TVA pentru toţi beneficiarii Programului Operaţional Infrastructură Mare, pentru domeniile care privesc dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor şi creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile.
„Susțin alocarea unor sume cât mai mari pentru investiții, în special în această perioadă în care ne confruntăm cu dificultăți economice. În acest fel, menținem locurile de muncă și ajutăm firmele private, îmbunătățim infrastructura și creăm condiții mai bune pentru oameni. Banii merg către primării și consilii județene, deci mai aproape de nevoile oamenilor. Aștept cu nerăbdare să avem atribuirea și semnarea contractelor, pentru ca administrația locală să demareze procedurile pentru investiții. Sunt convins că administrația din Arad va profita din plin de această oportunitate”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea.
Programul Anghel Saligny a fost lansat de guvernarea liberală și are ca scop modernizarea localităților prin investiții în infrastructura locală, drumuri județene și locale, apă și canalizare, extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale. Fiecare localitate care a solicitat va beneficia de finanțare prin acest proiect care a pornit de la 50 de miliarde de lei, iar acum va fi suplimentat la 65,5 miliarde de lei.
Trimite articolul
XCe vă mai frecați mâinile…mai trageți câteva căsuțe de lemn cu 60.000 de euro bucata,mai niste bănci de parc cu 5-6.000 de euro ,mai cumpărați panseluțe cu 100 de lei bucata,etc.Și acum înțeleg de ce jurați pe biblie că vreți binele comunității, că banii din cer vin,cu voia Domnului ,mai cade și pe lângă în buzunarele voastre…
s-a gresit titlul “injectie in PNL”