ARAD. S-a drogat cu aurolac şi a înjunghiat un bărbat în zona gâtului şi în torace. Starea victimei a fost foarte gravă, viaţa fiindu-i pusă în pericol. Agresorul a fost reţinut, arestat preventiv pentru 29 de zile, iar acum este trimis în judecată pentru infracţiunea de tentativă de omor.
Întâmplarea a avut loc în locuinţa agresorului, în 16 iulie, în jurul orei 05,00. Cei doi se întâlniseră, fiind cunoştinţe mai vechi, în respectivul imobil, dar la un moment dat discuţiile au devenit mai aprinse şi totul a scăpat de sub control.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad „în dimineaţa zilei de 16.07.2013, în jurul orelor 05,00, în imobilul în care locuia, inculpatul, aflându-se sub influenţa unor substanţelor halucinogene, respectiv aluminiu-lak, pe fondul unei altercaţii cu partea vătămată, i-a aplicat acesteia două lovituri cu un cutter în zona gâtului şi o lovitură în zona toracelui, cauzându-i leziuni grave care au pus viaţa victimei în primejdie, conform constatărilor medico-legale preliminare efectuate în cauză, respectiv plagă tăiată cervicală anterioară cu secţiune de laringe, leziunea venei jugulare anteriore stângi, leziunea muşchilor subhioidieni şi plagă tăiată superficială hemitorace stâng anterior”.
Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor arădeni pentru judecare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!