ARAD. Cea de-a noua ediţie a Festivalului internaţional de artă „Theatrum mundi” a adus laolaltă, studenţi şi profesori din ţară şi străinătate într-un spaţiu neconvenţional, la Galleria Arad, partener în acest an al festivalului, alături de principalii organizatori ai evenimentului: Colegiul Naţional „Moise Nicoară” şi Asociaţia pentru deschideri culturale. Acestora, li se adaugă ca parteneri şi colaboratori în organizare: Inspectoral Şcolar Judeţean Arad, Moodle România, Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad, Asociaţia „Educatio”, Fundaţia „Takacs” Arad, Fotoclub Arad şi Tabăra de film.
Pe parcursul celor două zile de festival, tineri talentaţi din Arad, Hunedoara, Timişoara, Craiova, Iaşi, Cluj – Napoca, Deva, Nucet, Oradea, Năsăud, Chişineu – Criş, Bistriţa – Năsăud, dar şi din Franţa şi Estonia, au transformat spaţiul comercial într-unul artistic prin creaţiile prezentate în cadrul secţiunilor interpretare muzicală, recitare, monolog, spectacol teatral, fotografie, pictură, film şi scriere de text dramatic.
Secţiunile s-au desfăşurat simultan, în a doua zi de festival copiii beneficiind şi de două workshopuri tematice: un workshop creativ transdisciplinar coordonat de Camelia Circa – Chirilă de la C. N. „Moise Nicoară” Arad şi de actorul Zoltan Lovas de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, cei doi fiind şi coordonatorii festivalului. Cel de-al doilea workshop creativ a fost unul intercultural, denumit „Păpuşile lumii” şi a fost coordonat de Emilia Soriţeu de la IŞJ Arad, Adina Dumitrean de la PP 11 şi Adriana Ilie de la Şcoala Gimnazială „Aron Cotruş” Arad, coordonatoarele secţiunilor dedicate preşcolarilor şi şcolarilor de nivel primar. Respectivul workshop a fost realizat în colaborare cu studenţi masteranzi de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
De asemenea, în cea de a doua zi a festivalului, a fost organizat şi un vernisaj al lucrărilor de la secţiunile artă plastică şi artă fotografică, vernisajul fiind coordonat de Mirela Mureşan, Mihai Takacs, Mircea Boran şi Cosmin Herman.
În acest an, juriul festivalului a fost format din: Nicolae Mihai Brânzeu –regizor, Mircea Boran –preşedinte Fotoclub Arad, Luminiţa Bulc –inspector de specialitate pentru mentorat,Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Carmen Butariu –actriţă, Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad, Dan Codre –Digi24, Silvia Demian –profesor, Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad, Lia Faur –scriitoare şi profesor, Liceul Pedagogic “Dimitrie Ţichindeal” Arad, Adriana Ghiniţă –actriţă, Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad, Claudia Ieremia – actriţă, Teatrul Naţional Timişoara, Ion Ardeal Ieremia –regizor, Teatrul Naţional Timişoara, Andreea Medinschi –Niculescu –Digi24 Timişoara, Mirela Mureşan –profesor, Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, NAVI –cantautor, Mosquito Production Bucureşti, Mihai Takacs –artist plastic, preşedinte Fundaţia Takacs şi Takacs Gallery Arad, Mariana Tocaciu –inspector educativ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Marinela Tudoran –director adjunct Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad
Preşedintele juriului a fost desemnat Gabriel Băruţa – compozitor – Tabăra de film, producător muzical – Mosquito Production Bucureşti, lider trupa Hotel FM – reprezentantă a României la Eurovision 2011, membru în Rock Filarmonica Oradea şi în Asociaţia pentru deschideri culturale.
Înaintea festivităţii de premiere, spectatorii au avut parte de câteva momente artistice, susţinute de Alexandra Bondoc – C. N. “Moise Nicoară” şi Marius Fleter – C. N. “Elena Ghiba Birta”şi de Ana Cuc – C. N. “Moise Nicoară” şi Răzvan Bâte – C. N. “Vasile Goldiş”, care au prezentat un număr de dans sportiv şi de invitata specială, cantautoarea NAVI, care a oferit publicului un minirecital muzical. Surpriza muzicală a ediţiei a fost duetul dintre Camelia Circa – Chirilă şi Gabriel Băruţa, cu o piesă compusă de cei doi în 1999 şi reorchestrată special pentru acest eveniment de către Gabriel Băruţa.
Pe lângă premiile specifice fiecărei categorii, la această ediţie s-au acordat premii extra: un sejur la Strasbourg, la Parlamentul European, oferit de europarlamentarul Iosif Matula celei mai bune voci de la secţiunea interpretare muzicală, un premiu special la pictură oferit de Moodle România, un tablou şi trofeul festivalului constând într-o sculptură realizate de artistul plastic Mihai Takacs şi oferite de Takacs Gallery Arad, de asemenea nouă premii şi trofeul Tabăra de film, oferite de proiectul omonim, în calitate de partener.
Premiile festivalului
A. SECŢIUNEA INTERPRETARE MUZICALĂ
MARELE PREMIU – excursie / sejur Strasbourg, Franţa (oferită de europarlamentarul Iosif Matula)
MARIA BINDIU – Şcoala Gimnazială Nr. 5 Arad – coord Camelia Ranta
PREMIUL I
Patricia Rus – Colegiul Naţional “Elena Ghiba-Birta” Arad – coord: Laura Ilinca
PREMIUL II
Denisa Dreghici – Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad – coord Georgiana Maria
PREMIUL III
Bianca Perţa – Şcoala Gimnazială Nr. 5 Arad – coord Camelia Ranta
MENŢIUNEA 1
Marcela Iovescu – Liceul Tehnologic de Electronică şi Automatizări Caius Iacob – coord: Anca Demeter
MENŢIUNEA 2
Amelia Fanea – Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad – coord Georgiana Maria
PREMIUL SPECIAL PENTRU PRESTAŢIE 100% LIVE
Norbert Polyanki, Bogdan Ciacli – Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad – coord Georgiana Maria
PREMIUL SPECIAL PENTRU SINCERITATE ÎN INTERPRETARE
Avel Diana, Bistriceanu Adelina – Colegiul Naţional “Elena Ghiba-Birta” Arad – coord: Laura Ilinca
PREMIUL SPECIAL PENTRU COSTUM
Daniel Vladea – Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan”- Arad – coord Oana Olariu
Membrii juriului,
Prof. Silvia Demian
Prof. Marinela Tudoran
Navi – cantautor
Gabriel Băruţa – compozitor
B. SECŢIUNEA MONOLOG ŞI RECITARE
SECŢIUNEA RECITARE – NEVOCAŢIONAL
PREMIUL II
Arfutu Ivona – ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5 ARAD – coord Rodica Ionuţaş, Adela Militar
MENŢIUNE
Ţica Floare – LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ ARAD – coord Adriana Bulc
MENŢIUNE
Alex Cornean – COLEGIUL ECONOMIC ARAD – coord Felicia Barbura
MENŢIUNE
Miles Popovici – LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ ARAD – coord Adriana Bulc
SECŢIUNEA MONOLOG – NEVOCAŢIONAL
PREMIUL I
Alexandra Blajovici – COLEGIUL NAŢIONAL „MOISE NICOARĂ” ARAD – coord Diana Şimonca – Opriţa
PREMIUL II
Arfutu Ivona – ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5 ARAD – coord Rodica Ionuţaş, Adela Militar
PREMIUL III
Valentin Sas – LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ARAD – coord Angelica Maria Ciul, Laura Fulger
MENŢIUNE
Anca Şişu – ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5 ARAD – coord Rodica Ionuţaş, Adela Militar
SECŢIUNEA MONOLOG ŞI RECITARE – VOCAŢIONAL
PREMIUL I
Daciana Voinescu – LICEUL DE ARTE „SABIN DRĂGOI” ARAD – coord Adriana Ghiniţă
PREMIUL II
Eduard Trifa – LICEUL DE ARTE „SABIN DRĂGOI” ARAD – coord Adriana Ghiniţă
PREMIUL III
Vlad Haneş – LICEUL DE ARTE „SABIN DRĂGOI” ARAD – coord Marian Parfeni
MENŢIUNE
Denisa Jivan – LICEUL DE ARTE „SABIN DRĂGOI” ARAD – coord Marian Parfeni
Membrii juriului,
Carmen Butariu – actriţă
Insp. Luminiţa Bulc
Nicolae – Mihai Brânzeu – regizor
c. SECŢIUNEA SPECTACOL TEATRAL
a. MARELE TROFEU – sculptură oferită de TAKACS GALLERY Arad
UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA, FACULTATEA DE MUZICĂ, DEPARTAMENTUL MUZICĂ-ACTORIE, SPECIALIZAREA ARTELE SPECTACOLULUI, ACTORIE (limba română şi germană) – coord : conf. univ. dr. Sütö-Udvari András, asist. univ. drd. Ecaterina Căpraru/ Lucian Pană, pentru spectacolul „teleNOvelă” de Lucian Pană
PREMIUL II
LICEUL DE ARTE „SABIN DRĂGOI” ARAD – coord Marian Parfeni, pentru spectacolul „Don’t cry out loud” de Marian Parfeni după „Love Story” de Enrich Egal
PREMIUL II
COLEGIUL ECONOMIC ARAD – coord Felicia Barbura, Tomi Neli, pentru spectacolul „Poveste de dragoste în vitrină”
PREMIUL III
LICEUL PEDAGOGIC „DIMITRIE ŢICHINDEAL” ARAD – Trupa Act4Fun – coord Florina Păsculescu, Ştefan Statnic, pentru spectacolul „O zi ciudată – comedie cu elemente roz şi un strop de miere” de Ştefan Statnic
MENŢIUNEA 1
COLEGIUL NAŢIONAL DE INFORMATICĂ ”Traian Lalescu” – HUNEDOARA – coord Oana Florea, pentru spectacolul „Meşterul Manole” de Lucian Blaga
MENŢIUNEA 2
COLEGIUL NAŢIONAL „MOISE NICOARĂ” ARAD – coord Ada Cameniţă, pentru spectacolul „Misterele iubirii” – adaptare după A. P. Cehov
PREMIUL SPECIAL PENTRU PROMOVAREA TRADIŢIILOR POPULARE
LICEUL PEDAGOGIC „DIMITRIE ŢICHINDEAL” ARAD – Trupa Românaşii – coord Olivia Suciu, pentru spectacolul „Şezătoare la Arad”
PREMIUL SPECIAL MUGUR DE TEATRU
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5 ARAD – Trupa Thalia mică – coord Rodica Ionuţaş, Otilia Mihaly, pentru spectacolul „ Iubesc teatrul” – exerciţiu de comunicare – replici şi versuri din opere literare de Marin Sorescu, I.L.Caragiale, Vasile Alecsandri – asamblate de Rodica Ionuţaş
PREMIUL SPECIAL PENTRU TEATRU TELEVIZAT
COLEGIUL ECONOMIC „VIRGIL MADGEARU” GALAŢI – coord Stoica Simona, Cojocaru Eleny, pentru spectacolul „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale
PREMIUL PENTRU INTERPRETARE FEMININĂ
MARA PURZA – LICEUL PEDAGOGIC „DIMITRIE ŢICHINDEAL” ARAD – coord Florina Păsculescu, Ştefan Statnic
PREMIUL PENTRU INTERPRETARE MASCULINĂ
ALEX HÎNCU – UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA, FACULTATEA DE MUZICĂ, DEPARTAMENTUL MUZICĂ-ACTORIE, SPECIALIZAREA ARTELE SPECTACOLULUI, ACTORIE (limba română şi germană) – coord : conf. univ. dr. Sütö-Udvari András, asist. univ. drd. Ecaterina Căpraru/ Lucian Pană
Membrii juriului,
Carmen Butariu – actriţă
Adriana Ghiniţă – actriţă
Nicolae – Mihai Brânzeu – regizor
d. SECŢIUNEA FILM
PREMIUL I – filmul „Ritm”, coord Oana Olariu – Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan” Arad
PREMIUL II – filmul „Deona”, coord Paul Mihoc – Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” Arad
PREMIUL III – filmul „Romantisme”, coord Ramona Naon – Colegiul Naţional Carol I Craiova, Dolj
MENŢIUNE – filmul „Bucuria de a fi împreună”, coord Ancuţa Săvan, Adela Militar, Rodica Ionuţaş, Şcoala Gimnazială nr 5, Arad
PREMIUL SPECIAL PENTRU SCENARIU ŞI MONTAJ – filmul „What’s uuuppp?”, coord Camelia Circa – Chirilă – Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad
PREMIUL PENTRU INTERPRETARE FEMININĂ – Cristina Berar – rolul fetei din filmul „Ritm”, coord Oana Olariu – Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan” Arad
PREMIUL PENTRU INTERPRETARE MASCULINĂ – Paul Mihoc – rolul iubitului din filmul „Deona”, coord Paul Mihoc – Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” Arad
Membrii juriului,
Claudia Ieremia – actriţă
Ion Ardeal Ieremia – regizor
Andreea Medinschi Niculescu – realizator TV
Dan Codre – realizator TV
e. SECŢIUNEA FOTOGRAFIE
PREMIUL I – Larisa Popovici, coord Carmen Creţu – Liceul Tehnologic Chişineu – Criş
PREMIUL II – Crina Duchi, coord Ramona Naon – Colegiul Naţional Carol I Craiova, Dolj
PREMIUL III – Alexandra Poşta, coord Luminiţa Ciurel – Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad
MENŢIUNE 1 – Gordana Mihailov, coord Nicolae – Mihai Brânzeu – Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad
MENŢIUNE 2 – Denis Ciobanu, coord Subu – Bosica Daliana Carmina – Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” Timişoara
PREMIUL SPECIAL PENTRU IDEE – Alex Patrick Marin – Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad
PREMIUL SPECIAL PENTRU ORIGINALITATE – Alexandru Bolgovici, Ionuţ Botezatu, coord Oana Olariu – Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan” Arad
Jurizare,
Mircea Boran – Fotoclub Arad
f. SECŢIUNEA ARTĂ PLASTICĂ
MARELE PREMIU – tablou oferit de TAKACS GALLERY ARAD – Răzvan Lazăr, coord Luminiţa Ciurel, Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad
A. SUBSECŢIUNEA PREŞCOLARI
a. PREMIUL I – Roxana Ciobanu, coord Didiţa Popa, Claudia Fluturel, Grădiniţa PP 12 Iaşi
b. PREMIUL II – Alica Tipei Ursescu, coord Larisa Scacon, Grădiniţa PP Curcubeul Copiilor, Arad
c. PREMIUL III – Kristina Sandor, coord Tatiana Ifju, Grădiniţa PP 1, Arad
d. MENŢIUNE – Anna Drasztyl, coord Erika Csank, Grădiniţa PP 11, Arad
e. PREMIUL SPECIAL PENTRU VIZIUNE – Robert Cosma, coord Manuela Daşcău, Grădiniţa PN 2 Vladimirescu, Arad
b. SUBSECŢIUNEA PRIMAR
a. PREMIUL I – Alexandra Hordila, Alexandra Cobzac, coord Aurel Dascălu, Şcoala Primară „Vasile Conta” Iaşi
b. PREMIUL II – Cezara Cristescu, coord Aurel Dascălu, Şcoala Primară „Paradis” Iaşi
c. PREMIUL III – Luciana Ivanica, coord Alexandra Baltă, Şcoala Primară „Samuel” Deva
d. MENŢIUNE – Anyia Circa – Chirilă, coord Amalia Vincze, Ioana Popa, coord Luminiţa Băbuş, Ramona Matei, Şcoala Gimnazială „Aron Cotruş” Arad
e. PREMIUL SPECIAL PENTRU ORIGINALITATE: Anamaria Tica, coord Gabriela Moş – Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad; Fabian Goldiş, coord Delia Cladovan – Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” Chişineu – Criş; Loredana Horga, coord Cristina Milaş – Şcoala Gimnazială Cintei; Iosif Parfene, coord Angela Huţanu – Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi; Ionela Timiş, coord Reghina Horga – Şcoala Gimnazială „Enea Grapini” Bistriţa
c. SUBSECŢIUNEA GIMNAZIU
a. PREMIUL I – Iulia Felnecan, coord Luminiţa Ciurel – Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad
b. PREMIUL II – Larisa Farcaş, coord Cristian Miclean – Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad
c. PREMIUL III – Ioana Hiristea, coord Claudia Barabas – Colegiul Naţional „George Coşbuc” Cluj – Napoca
d. MENŢIUNE – Andreea Gontariu, coord Rodica Ionuţaş, Mariana Mladin – Şcoala Gimnazială nr 5 Arad
e. PREMIUL SPECIAL PENTRU ORIGINALITATE – Diana Iepure, coord Claudia Barabas – Şcoala „Iuliu Haţeganu” Cluj – Napoca; Cristina Peter, coord Mihaela Benchiş – Şcoala Generală Nucet, jud Bihor
d. SUBSECŢIUNEA LICEU
a. PREMIUL I – Mădălina Tuşinean, coord Mircea Mihalache – Clubul Copiilor Năsăud
b. PREMIUL II – Bianca Pucani, coord Claudia Barabas – Liceul Teoretic „Eugen Pora” Cluj – Napoca
c. PREMIUL III – Ramona Covaci, coord Carmen Creţu – Liceul Tehnologic Chişineu – Criş
e. SUBSECŢIUNEA STUDENŢI
a. PREMIUL I – Dana Marcu – şcoala Populară de Artă Oradea
b. PREMIUL II – Marie France Cadiou – Franţa
c. PREMIUL III – Mircea Mihalache – Clubul copiilor Năsăud
PREMIUL SPECIAL DIN PARTEA MOODLE ROMÂNIA – Patrik Moraru-Herman, înv. Mocuţa Florica, Liceul Tehnologic “Ion Creangă”, Curtici
Jurizare ,
Mihai Takacs
g.SECŢIUNEA SCRIERE DE TEXT DRAMATIC
PREMIUL I
Alexandra Tătaru – „Cafea amară”, coord Camelia Circa – Chirilă – C. N. „Moise Nicoară” Arad
PREMIUL II
Alexandra Maria Fieraru – „Copil”, coord Camelia Circa – Chirilă – C. N. „Moise Nicoară” Arad
PREMIUL III
Daniel Coman – „Ariadna”, coord Adriana Bulc – Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad
MENŢIUNE
Filip Stoian – „Enigma”, coord Camelia Circa – Chirilă – C. N. „Moise Nicoară” Arad
PREMIUL SPECIAL PENTRU AERUL DE EPOCĂ – Ioana Jurcă – „Povestea celor doi străini”, coord Camelia Circa – Chirilă – C. N. „Moise Nicoară” Arad
PREMIUL SPECIAL PENTRU SUGESTIA TRANSMISĂ – Sarah Miclea – „Te iubesc!”, coord Camelia Circa – Chirilă – C. N. „Moise Nicoară” Arad
Membrii juriului,
Mirela Mureşan – profesor
Lia Faur – scriitoare
Nicolae – Mihai Brânzeu – regizor
PREMIILE PARTENERULUI TABĂRA DE FILM
TROFEUL TABĂRA DE FILM
Eduard Trifa – LICEUL DE ARTE „SABIN DRĂGOI” ARAD – coord Adriana Ghiniţă
PREMIILE TABĂRA DE FILM PENTRU CALITĂŢILE ARTISTICE
Daciana Voinescu – LICEUL DE ARTE „SABIN DRĂGOI” ARAD – coord Adriana Ghiniţă
Alex Cornean – COLEGIUL ECONOMIC ARAD – coord Felicia Barbura
Paul Mihoc – LICEUL PEDAGOGIC „DIMITRIE ŢICHINDEAL” ARAD
Maria Bindiu – ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5 ARAD – coord Camelia Ranta
Cristina Bindiu – ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5 ARAD – coord Camelia Ranta
Patricia Rus – COLEGIUL NAŢIONAL “ELENA GHIBA-BIRTA” ARAD – coord: Laura Ilinca
Mihai Fărcuţiu – COLEGIUL NAŢIONAL „MOISE NICOARĂ” ARAD
Daniel Ştef – COLEGIUL NAŢIONAL „MOISE NICOARĂ” ARAD
Alexandru Cordoş – COLEGIUL NAŢIONAL „MOISE NICOARĂ” ARAD
PREŞEDINTELE JURIULUI,
GABRIEL BĂRUŢA – compozitor TABĂRA DE FILM, producător muzical MOSQUITO PRODUCTION BUCUREŞTI, lider al trupei HOTEL FM – reprezentantă a României la EUROVISION 2011, membru în ROCK FILARMONICA ORADEA şi ASOCIAŢIA PENTRU DESCHIDERI CULTURALE
CITESTE SI:
Theatrum mundi” la a VIII-a editie
Citiți principiile noastre de moderare aici!