Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a aprobat reducerea taxei de şcolarizare cu 50% pentru studenţii care urmează concomitent, în cadrul Universităţii, două specializări de licenţă (n.n. două facultăţi), începând cu anul I de studiu, an universitar 2012-2013, indiferent de forma de învăţământ. Reducerea de taxă se aplică pentru cea de-a doua specializare.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad practică cele mai reduse taxe de şcolarizare din România, pentru anul I – ZI, ID şi FR taxa de şcolarizare este de doar 1200 lei.
Studenţii pot beneficia de şcolarizare gratuită, prin Bursele „Vasile Goldiş” şi de reducerea costurilor de preţ la cazare şi masă.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat că, „oferta academică a UVVG este generoasă, ea cuprinzând 47 de specializări licenţă şi 23 de programe masterale, 6 cursuri postuniversitare de specialitate, Şcoală doctorală în domeniul medicină şi biologiei şi o Şcoală postdoctorală, care a fost înfiinţată printre primele instituţii de studii postdoctorale din România. Îi aşteptăm pe viitorii noştri studenţi cu multă plăcere să se înscrie la una, sau mai multe specializări din cele 6 facultăţi pe care le are Universitatea noastră”.
Universitate europeană, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” pregăteşte studenţi străini prin liniile de predare în limba franceză şi limba engleză.
* Nu se percepe taxă de înscriere şi nici taxă de admitere pentru sesiunea de toamnă
* Taxa în anul universitar 2012-2013 se poate plăti în 4 rate, prima rată este de numai 40% din taxa de şcolarizare. În cazurile în care studenţii au probleme financiare, taxa de şcolarizare poate fi plătită eşalonată lunar.
Viitorii studenţi pot opta pentru studii de licenţă în domeniul: juridic, economic, medicină – asistenţă medicală generală, nutriţie şi dietetică, tehnică dentară, balneo – fiziokinetoterapie şi recuperare, psihologie, ştiinţelor educaţiei, asistenţă socială, ştiinţele umaniste, politice şi administrative, ştiinţele naturii, educaţie fizică şi sport, informatică, inginerie, silvicultură şi ingineria sistemelor de energii regenerabile.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” acordă o serie de facilităţi pentru viitorii studenţi: scutire de taxă de şcolarizare prin Bursele „Vasile Goldiş”, candidaţilor din promoţia 2012, care au obţinut media între 9,00 şi 10,00 la examenul de bacalaureat, studenţilor care provin de la casele de copii, sau sunt orfani de ambii părinţi, care nu realizează venituri şi nu depăşesc vârsta de 25 de ani, absolvenţii claselor a XII – a care au obţinut locul I-III la olimpiadele şcolare, absolvenţii claselor a XII-a – şefi de promoţie în anul 2012.
De asemenea, beneficiază de facilităţi studenţii care achită integral taxa de şcolarizare la înscriere, care provin din aceeaşi familie, studenţii ai căror părinţi sunt cadre didactice, care nu depăşesc vârsta de 25 de ani şi ai căror părinţi sunt pensionari.
UVVG continuă înscrierile pentru sesiunea de toamnă, anul universitar 2012-2013, până în data de 29 septembrie 2012. Nu se mai fac înscrieri la specializările Medicină generală, Medicină dentară şi Farmacie, unde s-au completat locurile.
Acte necesare la înscriere: Diploma de bacalaureat în original; Certificat de naştere (copie legalizată); Certificat de căsătorie (copie legalizată); Adeverinţă medicală; Trei fotografii format ¾; Dosar plic.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad are deschise Centre de înscriere pentru admiterea în anul universitar 2012-2013, la toate cele 6 facultăţi şi filiale ale Universităţii. Toate centrele beneficiază de un bogat material informativ, iar Oficiul Permanent pentru Informare şi Înscriere de la Rectorat (B-dul Revoluţiei nr.94-96), telefon 0257/280373, cel: 0733/017654 funcţionează de luni până vineri între orele 9,00-18,00; sâmbătă şi duminică între orele 9,00-12,00; email: admitere@uvvg.ro; site:www.uvvg.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!