Facultatea de Stomatologie din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a luat fiinţă în anul 1991, și astăzi, după 32 de ani, ne mândrim cu dovada unei continuități remarcabile a tradiției moștenite. Ideea înfiinţării Facultăţii de Stomatologie a fost determinată atât de vechile tradiţii cultural-ştiinţifice ale urbei noastre, cât şi de existenţa, încă din anul 1956, a unei puternice Şcoli Postliceale de Tehnică Dentară, care a dat ţării generaţii de specialişti valoroşi.
Un alt factor care a determinat înfiinţarea acestei specializări este baza materială stomatologică deosebită a municipiului Arad, reprezentată de două clinici stomatologice: Clinica Universitară nr. 1 din Campusul UVVG, cu 25 de unituri dentare şi Clinica Universitară nr .2 „Aurel Vlaicu”, care la aceasta oră este una dintre cele mai moderne şi bine echipate din judeţ, având 13 cabinete de specialitate, cu 23 unităţi de lucru.
Pe lângă partea teoretică, asigurată de cei mai buni profesioniști din domeniu, studenții noștri vor avea ocazia să deprindă partea practică cu ajutorul unui unit dentar hibrid, care utilizează tehnologie augumentată pentru simularea unui pacient, dar și scannere intraorale moderne, care vor permite studenților aprofundarea cunoștințelor practice prin cele mai noi tehnici de învățare. Aceste noi aparate vor completa dotarea Centrului Internațional de Microscopie, care funcționează deja în cadrul facultății, în cadrul procesului de învățare al studenților noștri.
Facultatea de Stomatologie a U.V.V.G. Arad organizează admitere pentru două programe de studii universitare de licență: medicină dentară și tehnică dentară, precum și pentru cursuri de educație medicală continuă.
Până în data de 28 iulie 2023, ora 17, candidații se pot înscrie pentru examen pe platforma online, iar examenele de admitere vor avea loc conform programului din linkul de mai jos. https://www.uvvg.ro/docs/Admitere/2023-2024/regulament_admitere_stomatologie.pdf.
Tematica și bibliografia se regăsesc pe linkul de mai jos https://www.uvvg.ro/docs/Admitere/2023-2024/tematica_admitere_stomatologie.pdf.
Dragi viitori studenți, vă așteptăm să fim colegi, iar dumneavoastră, dragi părinți, vă promitem că vom avea grijă de copiii voștri ca și când ar fi din familia noastră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!