Sărbătoarea vecinilor ediția 2018, este programată să se desfășoare vineri, 25 mai, începând cu ora 16.00, când se vor putea organiza petreceri în faţa blocurilor, pe străzile din cartiere și între blocurile din cartierele rezidenţiale. Din partea organizatorilor, arădenii care vor participa la această sărbătoare vor primi şepci, şorţuri, tricouri şi baloane.
Reprezentanții asociațiilor de proprietari care doresc să organizeze Sărbătoarea Vecinilor pot să se înscrie, de luni până joi, între orele 9.00 – 17.00 și vineri între orele 9.00 – 14.00, la Centrul Municipal de Cultură, telefonic, la numărul 0371 50 10 72, persoană de contact Lucian Mureșan. Materialele necesare organizării sărbătorii (șorțuri, tricouri, șepci, baloane) vor fi distribuite, doar celor înscriși, joi, 24 mai 2018, între orele 10.00 – 14.00, la sediul Centrului Municipal de Cultură Arad, str. B-dul Revoluției, nr. 97, et. 1, ap. 4.
Născută dintr-o inţiativă locală, în anul 1999, într-un cartier din Paris, Ziua Europeană a Vecinului, sau ziua implicării active în comunitate, îşi propune să celebreze conceptul de vecinătate şi să favorizeze relaţiile dintre vecini într-o atmosferă destinsă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!