Un dosar de evaziune fiscală – cu un prejudiciu de peste 66.970 de lei – şi un altul de instigare la înşelăciune în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată au ajuns pe mâna judecătorilor. Despre primul dosar, cel de evaziune fiscală, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad precizează (din probatoriul administrat în cauză) că: „în perioada 25 iunie 2012 – 28 martie 2014, inculpatul Mihiţ Dănuţ, în calitate de administrator (împuternicit) al unei societăţi comerciale din Arad, nu a evidenţiat în declaraţiile privind T.V.A. pe care avea obligaţia de a le depune la organul fiscal teritorial, sumele colectate cu titlu de T.V.A., ca urmare a serviciilor prestate către mai multe societăţi comerciale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 66.977 lei”. Dosarul a fost trimis spre soluţionare către Tribunalul Arad.
Tot la judecată, însă de data aceasta la Judecătoria Arad, va ajunge şi inculpata Codrean Olimpia, care, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad „în perioada 2006-2007, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Arad, i-a determinat pe G.I., M.N., S.I., G.R., N.C.A., B.M., V.E. şi M.M. să contracteze credite bancare în valoare totală de 144.900 lei de la o unitate bancară din Arad, în baza unor înscrisuri – adeverinţe de salariu şi copii ale carnetelor de muncă – conţinând aspecte nereale, false, acţiune urmată de nerambursarea ratelor aferente creditelor bancare”. Femeia a fost trimisă în judecată pentru instigare la înşelăciune în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!