ARAD. Joi, 1 februarie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Arad a organizat o întâlnire cu angajatorii din județ, oferindu-le oportunitatea de a se familiariza cu cele mai recente modificări legislative în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. La întrunire au participat reprezentanţii ITM Arad, inspectori de muncă din compartimentele Control Relații de Muncă și Control Securitate și Sănătate în Muncă.
Scopul acţiunii a fost prezentarea celor mai importante şi de interes teme din sfera domeniilor de activitate ale instituţiei. Angajatorilor şi angajaţilor prezenţi la întrunire li s-a oferit posibilitatea de a-şi prezenta problemele, de a-şi lămuri neclarităţile cu care se confruntă în aplicarea legislației muncii, creându-se astfel un dialog constructiv între cei prezenţi.
“Sesiunea de întrebări și răspunsuri a suscitat interesul participanților, care au fost interesați de puncte de vedere oficiale privitoare la punerea în aplicare a ultimelor prevederi legale. Printre principalele subiecte supuse prezentării și dezbaterii se regăsesc: comunicarea și cercetarea accidentelor de muncă inclusiv a celor produse în afara granițelor României; modalitatea prin care se pot modifica elementele contractului individual de muncă în cadrul aplicației Revisal; majorarea salariului angajaților încadrați cu salariul minim, cu vechime de peste 24 de luni la aceeași societate. Întâlnirea de lucru a fost apreciată de angajatori, deoarece au fost identificate și soluționate toate problemele puse în discuție, exprimându-și dorința de a participa și în viitor la asemenea întruniri”, a precizat Ecaterina Isac, inspector șef al ITM Arad.
Trimite articolul
XNumai abureli. Să vină ITM în zona ind vest, inopinat prin 15 iulie să vadă condiții de muncă la 33° cad oamenii din picioare în fabrici,accidente mușamalizate, presiuni pe ore suplimentare, salarii jenante, grupuri de interese, diferențe între tesa și muncitori la bonificații, team building-uri, etc… Astea nu se văd și nu se vrea văzute…
Să nu mai vorbim de companiile de Pază, acolo e jaf pe față 2 pontaje, ore suplimentare neplătite conform legi. Aceste lucruri sunt bine știute de ITM, dar…… Vom ajunge vremea cand vor fi trași la răspundere, oooo e aproape, nu știu câți vor mai rămâne pe post… Dar puțină răbdare….
Toți se fac că lucrează, și să vină banii… Mulți de altfel…. Răbdare domnilor și doamnelor….
Mergeti la Jumbo D-lor Inspectori(nu dupã spaga în voauchere de cumpãrãturi de mii de lei) sã Constatati furtul orelor Suplimentare la toti angajatii…PS..Aveti Sânge în Instalatii…Dovediti
-
Nu mai zic de ApaPROD SA – Deva.Abuzurile conducerii nu se mai termină…bãieții își fac salarii cum vor ei în timp ce fraierii sunt pe minim.
În timpul ãsta ,închid ochii la unii care uită sã vinã la serviciu ,bașca fură din APAPROD tot ce prind, motorină, componente,roabe,bormașini BOSCH, compresoare.Pun pariu pe cât vreți cã nu-l dau afară pe infractor?
După părerea mea ITM ar trebuie desființat nu își merită banii cei de acolo
Să vină și la gaspardo țin oameni tot 3 luni un an de zile și după aceea nu le mai prelungește contractul de munca obligă oameni să vină de la 8la5 dar nu asigură transportul in contractul de munca spune că firma se obligă să asigure transportul și câte nereguli mai sunt