Povestea inspectorilor școlari generali demiși în august, anul trecut, printr-un ordin semnat de ministrul Liviu Pop, nu se încheie. După ce mai mulți dintre ei au contestat ordinul, iar instanța le-a dat câștig de cauză, fiind repuși pe funcție tot prin ordin de ministru, aceștia au fost evaluați în luna februarie 2018, mare parte primind calificativul „nesatisfăcător”.
Plângere la DNA și Parchet
Zece dintre aceștia au făcut plângere penală la Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din București, acuzându-i pe angajații Ministerului Educației de abuz în serviciu, fals și uz de fals. Plângerea semantă de zece inspectori școlari generali și adjuncți vizează modul în care, în luna februarie 2018, a fost făcută evaluarea în baza căreia a apărut ordinul de înlocuire din funcție a șefilor inspectoratelor școlare din mai multe județe, notează Mediafax.
Nesatisfăcători pentru Minister
În februarie, inspectorii școlari au fost din nou pe punctul de a fi înlăturați din funcție, după ce au primit calificativul „nesatisfăcător” la evaluarea activităţii manageriale, făcută de către Ministerul Educației. Cei vizați susţin că documentul prin care s-a făcut evaluarea nu respectă metodologia, la mijloc fiind vorba de un alt abuz al celor din minister, arată Mediafax.
Plângerea depusă luni, 26 martie, la DNA și la Parchet vizează numai evaluările din februarie 2018, pentru demiterea din august 2017 existând alte procese, judecate în paralel.
Noul ministru a anula evaluările
De menționat este și faptul că noul Ministru al Educației, Valentin Popa, a declarat la finalul lunii februarie că, în cazul evaluărilor făcute la finalul mandatului lui Liviu Pop, s-au „constatat vicii majore în organizarea procesului de evaluare, dar şi în evaluarea propriu-zisă”, acesta hotărând ca evaluările respective să fie anulate, urmând ca procesul de evaluare să fie reluat. Totodată, noul ministru a cerut cercetarea itnernă a faptelor care au condus la vicierea procesului de evaluare, în vederea stabilirii răspunderii disciplinare a persoanelor care se vor dovedi vinovate.
Mladin nu comentează
În situația aceasta – demis în 2017 și evaluat ca „nesatisfăcător” în 2018 – se află și inspectorul şcolar general al Inspectoratului Școlar Județean Arad, prof. Claudius Mladin. Contactat de către Jurnal Arădean/aradon.ro, acesta a spus că nu dorește să comenteze situația, dat fiind faptul că este vorba despre un proces în curs de derulare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!