Admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de persoana condamnată Iacob Ridzi Monica Maria. Dispune reabilitarea judecătorească a persoanei condamnate Iacob Ridzi Monica Maria cu privire la condamnarea de 5 (cinci) ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr.73 din 27 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr. 3721/1/2011, definitivă prin decizia penală nr. 24 din 16 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2616/1/2014. Încetează decăderile, interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia Instanţei supreme.
Condamnată definitiv în anul 2015 pentru abuz în serviciu, Monica Iacob Ridzi a fost eliberată condiţionat în noiembrie 2017, după ce a executat efectiv doi ani şi opt luni închisoare, restul până la cinci ani petrecându-i în libertate, dar cu anumite interdicţii.
În urma obţinerii reabilitării, ea scapă de toate interdicţiile, iar condamnarea îi va fi ştearsă din cazierul judiciar.
În timpul detenţiei, Monica Iacob Ridzi s-a plâns în repetate rânduri de condiţiile din penitenciar.
„Sunt două săptămâni de când sunt în penitenciar dintr-o gravă eroare judiciară, două săptămâni de chin, de umilinţă, de durere, de suferinţă. Două săptămâni în care m-am simţit tot mai rău, două săptămâni în care medicul penitenciarului – o doamnă căreia nu am ce să-i reproşez – văzând cât îmi este de rău, a făcut eforturi să mă trimită la un spital pentru investigaţii ce îmi sunt urgente şi necesare având în vedere bolile grave de care sufăr (…) Am fost condamnată să stau în frig, mă încălzesc – ca şi celelalte deţinute – cu sticle cu apă încălzită la filtrul de cafea, am fost condamnată să fac duş de trei ori pe săptămână în cele zece minute cât este apă caldă acum (cele zece minute la împart cu colega de cameră pentru că avem un singur duş – de fapt, o ţeavă de duş, dar ne bucurăm ca nişte copii când o avem…)”, scria Ridzi în 2015 pe blogul personal, la puţin timp după ce a fost încarcerată.
Monica Iacob Ridzi, ministrul Tineretului şi Sportului în perioada decembrie 2008 – iulie 2009, a fost trimisă în judecată în mai 2011 de procurorii DNA pentru săvârşirea mai multor infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie în formă continuată, participaţie improprie la infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic, săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate, participaţie improprie la infracţiunea de a modifica, şterge sau deteriora date informatice fără drept.
Concret, ea a fost acuzată că a plătit servicii fictive unor companii pentru organizarea manifestărilor de Ziua Tineretului în anul 2009, prejudiciul fiind estimat la 650.000 de euro.
În dosarul „2 Mai” au fost condamnate alte 11 persoane, printre care foşti angajaţi ai Ministerului Tineretului şi administratori de firme.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
X….pe cei mici ii spinzuram, celor mari le dam drumul sa fuga…!😥🤮.