Administratorii şi şefii staţiilor de distribuţie carburanţi au avut o întâlnire, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, cu reprezentanţii instituţiei pentru o sesiune de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Potrivit ISU Arad, activitatea s-a desfăşurat în conformitate cu “Planul de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă pentru anul 2012”.
Întâlnirea cu şefii benzinăriilor a fost coordonată de cadrele Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Arad, iar principalele aspecte dezbătute în programul sesiunii de pregătire au fost concluziile puse în urma controalelor anterioare desfăşurate de către ISU Arad la staţiile PECO, principalele acte normative care trebuiesc puse în aplicare de către administratorii staţiilor de distribuţie carburanţi, precum şi normele minime de dotare şi echipare a staţiilor cu mijloace de intervenţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!