Locuitorii comunei sunt aşteptaţi la primărie cu toate actele de proprietate. „Întabularea se face pe numele persoanei care apare în titlul de proprietate. În cazul în care proprietarul este decedat, întabularea se face pe baza certificatului de moştenitor”, a mai spus viceprimarul din Bârzava. Dar nu numai la primărie pot fi depuse actele pentru întabulare. Un alt punct în care oamenii se pot prezenta este şcoala din Lalaşinţ. Oamenii sunt aşteptaţi aici în zilele de joi, între orele 10:00 şi 12:00. „Pentru moment, doar cele patru sate au fost prinse în programul naţional. Dar, în următorii ani, toţi locuitorii comunei îşi vor putea întabula gratuit terenurile. Asta până în 2020”, a anunţat Jitari.
Întabulare gratuită la Bârzava
Întabulare gratuită la Bârzava
Administraţia locală din Bârzava anunţă locuitorii comunei că sunt aşteptaţi la primărie pentru a se întabula gratuit pe proprietăţile lor. „Suntem cuprinşi în Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară. Drept urmare, acum, în primă fază, locuitorii din satele Bârzava, Monoroştia, Căpruţa şi Lalaşinţ sunt aşteptaţi să vină cu documentele necesare pentru întabularea terenurilor extravilane”, a spus viceprimarul comunei, Ioan Jitari.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Rețeaua de socializare TikTok a încetat sâmbătă seara târziu să mai funcționeze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat vineri o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă, transmit agențiile internaționale de presă.
Local
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în urma controalelor efectuate în zona de competență patru cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen.
1
România
InfoCons, alături de partenerul său Declaratie-Nutritionala.ro, a realizat un studiu detaliat asupra ciorbei de perișoare comercializate în restaurante, având în vedere ingredientele și valorile nutriționale.
ARADON Sport local
Dan Moraru le-a dat 30 de minute în teren jucătoarelor venite de pe bancă.
România
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 grade s-a produs sâmbătă după-amiaza, la ora locală 16:36, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Evenimente
Un eveniment organizat de Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu ISF şi ASF, îşi propune să educe financiar noile generaţii.
Local
Investiția s-a făcut din fonduri europene, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului calitativ al râurilor transfrontaliere: Criș (Körös), Mureș (Maros) și Tisa (Tisza)”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!