ARAD. Managerii unităţilor sanitare din Arad, Hunedoara, Caraş Severin şi Timiş, precum şi reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate, caselor de asigurări de sănătate, medici, sindicate, reprezentanţi ai colegiilor medicilor, farmaciştilor, reprezentanţi ai administraţiilor din judeţele amintite mai sus se întâlnesc, astăzi, la Timişoara, cu ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, şi cu alţi oficiali din staff-ul ministerului.
Scris de Diana Dutu-ARAD. Managerii unităţilor sanitare din Arad, Hunedoara, Caraş Severin şi Timiş, precum şi reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate, caselor de asigurări de sănătate, medici, sindicate, reprezentanţi ai colegiilor medicilor, farmaciştilor, reprezentanţi ai administraţiilor din judeţele amintite mai sus se întâlnesc, astăzi, la Timişoara, cu ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, şi cu alţi oficiali din staff-ul ministerului.
În cursul acestei dimineţi are loc o dezbatere a proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate. Dezbaterea este organizată în cadrul unei campanii a Ministerului Sănătăţii care se derulează în 14 oraşe din ţară, Timişoara fiind al optulea pe această listă.
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.
Generalul Daniel Zmeko va participa, sâmbătă, la evenimentele organizate în memoria gen.col. Ján Ambruș, personalitate marcantă a comunității evanghelice slovace din Nădlac.
2
Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost aprobată miercuri de Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, relatează agenţiile internaţionale de presă. 1
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!