Poliţiştii arădeni s-au întâlnit, zilele trecute, în sala festivă a Campusului Universitar „Vasile Goldiş”, cu studenţii străini care urmează cursurile UVVG, privind informarea acestora asupra unor aspecte legislative din România.
Întâlnirea a fost onorată de comisar şef Mitică Purcaru, şeful Serviciului Imigrări Arad, din cadrul IPJ Arad, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii „Vasile Goldiş” Arad, Roberto Sperandio, ataşat cultural din partea Consulatului Italian din Timişoara şi cadre de conducere a UVVG.
Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Arad au prezentat celor câteva sute de studenţi prezenţi, informaţii legate de legislaţia din România privind prevederi la regimul circulaţiei rutiere, privind traficul şi consumul de droguri dar şi infracţiuni la normele de convieţuire socială. Deasemenea, au fost prezentate recomandări pentru prevenirea accidentelor rutiere, a faptelor de natură penală privitor la vătămări corporale, infracţiuni contra patrimoniului, siguranţa autoturismului, siguranţa la reşedinţă dar şi în mediile pe care cetăţenii străini le frecventează.
S-a subliniat necesitatea comunicării cu poliţiştii de proximitate, dezvoltarea unor atitudini corecte şi bazate pe încredere faţă de autorităţile statului român şi de folosirea numărului unic pentru situaţii de urgenţă 112!.
Reprezentanţii Oficiului Român pentru Imigrări, au prezentat studenţilor aspecte legislative privind şederea cetăţenilor străini pe teritoriul României şi necesitatea permanentei informări a acestora cu privire la modificările legislative în domeniu.
Comisar şef Mitică Purcaru, şeful Serviciului Imigrări Arad, din cadrul IPJ Arad, a declarat: „Acţiunea face parte dintr-o activitate mai amplă de informare a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi a spaţiului economic european care sunt studenţi în România în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile pe care le au tocmai pentru a preveni aspectele negative şi de a asigura integrarea acestora în societatea românească. Studenţii străini au înţeles despre ce este vorba şi sunt foarte receptivi. Din punctul de vedere al oficiului român de emigrări al cărui reprezentant sunt pot să afirm cu responsabilitate că nu au fost probleme cu aceşti cetăţeni străini. Am prezentat legislaţia specifică care reglementează activitatea acestora, documentele care se eliberează, condiţiile care trebuie să le îndeplinească în vederea reglementării dreptului lor de şedere”.
Nicolo Antonino, Reprezentantul studenţilor străini în senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a subliniat: „Ne-am dorit această întâlnire pentru că reprezentanţii poliţiei ne-au spus ceea ce se poate face şi ce nu se poate face în România. Între Codul Penal din Italia şi cel din România există câteva diferenţe şi noi am încercat să le explicăm colegilor noştri cum trebuie să se comporte aici în România. În calitate de cetăţeni europeni nu a trebuit să facem o rezidenţă, ci a trebuit să avem un act din care să reiasă că suntem rezidenţi aici. S-au schimbat câteva reguli, dar reprezentanţii poliţiei ne-au explicat ce trebuie să facem. La Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” avem studenţi italieni, francezi, nemţi, englezi, arabi, indieni şi multe alte naţionalităţi. Universitatea ne sprijină şi ne ajută în toate problemele pe care le întâmpinăm”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!