TIMIŞOARA. Zilele trecute, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a primit, la reședința mitropolitană din Timișoara, vizita Doamnei Profesor Universitar Dr. Coralia Adina Cotoraci, Rectorul Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad. Aceasta a fost însoţită de Preot conf. univ. dr. Vasile Pop, vicepreședinte al Fundației Universitare ,,Vasile Goldiș” și de către Loredana Țica, șefa de cabinet.
În cadrul întrevederii, Rectorul Universității ,,Vasile Goldiș” a exprimat aprecierile personale și ale întregului corp academic față de personalitatea și activitatea marcantă desfășurată de Părintele Mitropolit Ioan, pe tărâm cultural și spiritual, social-filantropic și administrativ, în fruntea Mitropoliei Banatului.
A fost prezentat istoricul și realizările de excepție ale universității de-a lungul celor peste trei decenii de existență, legăturile consolidate și cooperarea cu universități, centre de excelență și instituții de cultură din țară și din întreaga lume. Doamna Rector a evidențiat caracterul profund comunitar al universității arădene și legăturile permanente cu instituțiile fondatoare între care, la loc de cinste, Arhiepiscopia Aradului. Înaltului ierarh i-au fost prezentate, de asemenea, structura și realizările profesorilor și ale studenților celor șase facultăți din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Ioan, mulțumind pentru cuvintele adresate și prezentarea făcută, și-a exprimat dorința și disponibilitatea de a cunoaște mai îndeaproape activitatea academică din cadrul Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad. Domnia sa a transmis un mesaj de deschidere părintească și angajare spre tot ceea ce consolidează și înalță învățământul și cunoașterea în acest centru academic. La finalul întrevederii, s-a convenit ca într-un viitor apropiat, Înaltpreasfinția Sa să fie oaspetele universității arădene.
Trimite articolul
Xce o fi insemnand gradele astea de inalt sau prea inalt, sfintit sau prea sfintit?
Pentru cine sunt așa de mult prea importante și unde ajung cu ele ? că la Dumnezeu mici într-un caz, El are nevoie de oameni simpli umili cu credință curată nu de mult prea…… foarte extra, nemai-pomenit….de……..
-
Undeva se produce mereu un scurt-circuit in capetele celor care comentati articolele, bune-rele, cum or fi, aparute, nu intamplator aici si oriunde altundeva. Daca observati textul si incercati sa extrageti ideea predominanta din articol, veti observa usor ca acesta nu este despre gazda ci despre musafiri. Acestia se lauda cu dimensiunea nationala, internationala si planetara a activitatilor domniilor lor. Pe cand, bietul om, e doar cel care le-a oferit o cafea, un ceai si le-a deschis usa. Nici musafirii nu sunt de ici, de colo. Titlurile dumnealor sunt, de asemenea, superlative.
Asa ca, cititi si recititi cu grija articolele, va rog. Sunt sageti trase la tinta precisa. Dar, pacat, nu toata lumea o vede.
Mai lasati ne cu popii acestia , nu au decit un rol perturbator in societate si mai si consuma inutil banii statului.
Pe masura ce trece timpul au din ce in ce mai putini adepti,pe foarte multi dintre bigoti ii racoleaza alte culte.
Li se da o prea mare importanta,nu am vazut popa sa dea ajutor la un camin de batrini,la un spital de psihiatrie,la o casa de copii si alte asezamimte de acest tip.
Increderea in biserica exista dar nu exista in slujitorii sai.
Face spune popa nu ce face popa.
Sintem in anul de gratie 2021 dar datorita sistemului de invatamint caruia ii datoram educatia mai mult decit precara inca ne inchinam la ,,moaste,, .