În contextul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire a României, Instituția Prefectului a organizat o întâlnire cu toți cei care au ocupat funcția de prefect de la 1990 până astăzi. Întâlnirea s-a desfășurat în Sala Rotondă a instituției, momentul reîntâlnirii fiind unul emoționant. Rând pe rând, foștii prefecți ai Aradului, Gheorghe Gârbovan, Avram Crăciun, Simeon Murgu, Ovidiu Nilă, Gheorghe Pele, Dan Ungureanu, Cristian Stragea, Călin Bibarț și Cosmin Pribac, au împărtășit momente din timpul mandatului lor, punctând, fiecare, încărcătura deosebită pe care o dă întâlnirii de astăzi faptul că se desfășoară în Anul Centenarului României.
În același context, pe culoarul principal de acces în Instituția Prefectului – Județul Arad a fost dezvelită o placă memorială, cuprinzând numele tuturor prefecților județului Arad de după 1990, respectiv perioadele în care au ocupat înalta funcție de demnitate publică. De asemenea, în anticamera Prefectului Județului Arad au fost expuse fotografiile tuturor prefecților postdecembriști ai județului Arad, alături de aceea a dr. Iustin Marșieu, prefectul Aradului în prima legislatură românească de după Marea Unire.
Prefectul Județului Arad, Florentina Horgea, a punctat: „Cronologia a făcut ca în acest an cu totul special pentru noi toți – Anul Centenarului Marii Uniri a României –, să mă aflu, astăzi, în fața dumneavoastră, în calitate de Prefect al Județului Arad, o funcție care mă onorează și care nu vă este străină, domniile voastre fiind tocmai cei care, în diverse perioade postdecembriste, ați ocupat-o cu cinste, demnitate și responsabilitate. Mărturisesc că acest eveniment este unul aparte pentru mine și pentru întreaga echipă a Instituției Prefectului –Județul Arad, sub acest acoperiș desfășurându-și încă activitatea și o parte dintre oamenii cu care mulți dintre dumneavoastră ați interacționat. Afirm, cu această ocazie, că este o echipă puternică, la formarea căreia ați contribuit fiecare și alături de care munca laborioasă desfășurată aici este încununată de succes. Vă mulțumesc tuturor pentru fiecare piatră pe care ați așezat-o, rând pe rând, la temelia acestei instituții, pentru modul în care ați făcut față tuturor încercărilor și provocărilor conferinte de înalta funcție de demnitate publică pe care ați ocupat-o la un moment dat, iar dacă astăzi Instituția Prefectului se bucură de o apreciere evidentă și constantă în rândul cetățenilor, acest lucru vi se datorează, de bună seamă, și dumneavoastră”.
La finalul întâlnirii, prefectul Florentina Horgea, le-a înmânat invitaților săi diplome de onoare, pentru activitatea desfășurată. De asemenea, o diplomă de onoare i-a fost acordată și prof. univ. dr. Marius Grec, prezent la eveniment pentru a contura conjunctura realizării actului Marii Uniri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!