Finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, proiectul „Integrare sustenabilă socială și educațională prin activități sportive – PNP001” a fost implementat de Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, în parteneriat cu Norwegian School of Sport Sciences, în perioada 2019-2023. Derulat la nivel național, a antrenat 32 de școli din 24 de județe. Principalul scop este creșterea incluziunii educaționale pentru 2600 de copii aflați în situație de risc, diminuând fenomenul de părăsire timpurie a școlii. Activitățile de bază ale proiectului au inclus: servicii pentru grupurile țintă (evaluarea situației, adaptarea activităților la specificul copiilor, sesiuni de consiliere și de orientare, participare la competiții sportive), activități pentru specialiști (workshopuri, sesiuni de consiliere, campanii de comunicare și conștientizare a riscului de părăsire timpurie a școlii).
„Ideea de a combate abandonul școlar prin intermediul activităților sportive m-a cucerit încă de la început. Orice școală incluzivă caută soluții viabile în acest sens și sportul se dovedește eficient, pentru că are multe în comun cu jocul. Din școala noastră, 42 de copii din grupul țintă au fost antrenați, pe parcursul derulării proiectului, în activități sportive, au beneficiat, timp de șase zile, de o tabără în Parâng, unde s-au desfășurat activități complexe – de comunicare, de consiliere și de orientare” – a declarat prof. Diana Mladin, coordonator al proiectului la nivelul școlii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!