Cred că trebuie să ne gândim serios la viitorul nostru şi al copiilor noştri atunci când vine vorba despre protejarea mediului în care trăim, iar idei bune în acest sens pot veni de la oricare cetăţean cu care stăm de vorbă.
Discuţiile s-au axat pe problematica consumului excesiv de produse petroliere, industria cărbunelui, electricitate, hidroenergie şi energie nucleară, aplecarea spre energiile regenerabile -eoliană, biomasă, solară”, declară Tipei, precizând că prin aderarea la Uniunea Europeană, Guvernul României nu numai că şi-a asumat responsabilităţi în domeniul protectiei mediului, dar s-a şi angajat în susţinerea şi dezvoltare de strategii pentru implementarea unui concept bazat pe consum de energie regenerabilă, programele de finanţare nerambursabilă, atât cele care sunt finanţate din resurse bugetare interne, cât şi cele cu finanţare europeană, punând un accent deosebit pe utilizarea resurselor regenerabile în producerea de energie.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!