Evenimentul a început la ora 10,00 şi s-a desfăşurat în Sala Ferdinand din Palatul Administrativ Arad, iar invitaţii au fost unul şi unul. Cristian Pîrvulescu, preşedintele Pro Democraţia, Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, dar şi directori de televiziuni, oameni politici – senatorul Mihai Răzvan Ungureanu și deputatul Claudia Boghicevici care au ţinut să fie prezenţi la dezbaterea publică. De asemenea, au mai fost prezenţi şi purtători de cuvânt, şefi de cabinete şi jurnalişti, dezbaterea fiind moderată de Lazăr Faur.
Stabilirea interesului public
Una dintre primele teme abordate a fost interesul public, privit şi prin prisma unei petiţii online iniţiată chiar de CNA. „Am ajuns la concluzia că este nevoie de o delimitare clară a ceea ce înseamnă interesul public şi ce înseamnă interesul financiar în cazul televiziunilor după ce am asistat la agitaţia creată în jurul morţii regizorului Sergiu Nicolaescu. În acel moment, atât eu, cât şi colegii mei din CNA, au decis să scriem o petiţie online şi să solicităm cât mai mutle semnături”, a explicat Laura Georgescu.
În replică, cei care au luat cuvântul au amintit că există ţări în care presa tabloid, fie ea scrisă sau televizată, lipseşte, dar şi că în unele cazuri presa s-a decredibilizat prin dezvăluirea mijloacelor folosite pentru a obţine informaţii – cazul Mourdock. În cele din urmă participanţii au înţeles că există o problemă în ceaa ce priveşte abordarea şi modul de prezentarea al unor subiecte, iar despre interesul financiar s-a convenit că acesta există şi din cauza concurenţei tot mai acerbe.
CNA, justificat sau nu?
Existenţa Consiliului Naţional al Audiovizualului a fost un alt subiect atins de cei prezenţi la dezbatere. Mare parte dintre ei au convenit că membrii CNA nu ar mai trebui să fie numiţi politic, iar unele voci au adus în discuţie chiar desfiinţarea Consiliului şi înlocuirea sa cu un set de legi foarte clar stabilite. Preşedintele CNA a ţinut , însă, să precizeze: „CNA există în toate ţările Europei exact pe acelaşi principiu pe care funcţionează şi în România. De asemenea membri sunt desemnaţi tot pe linie politică”
Cenzura. Da sau nu?
Cristian Pîrvulescu a atins şi subiectul cenzurii. „Avem în acest moment două probleme: protecţia consumatorului de media şi libertatea de exprimare. Vorbim despre problema profitului şi a cenzurii. Când putem spune că un anumit subiect ce face profit a depăşit bunul-simţ? Putem adopta un model occidental de libertate absolută, în care nimic nu este cenzurat, sau un model rusesc, unde cenuzura stabileşte ce şi cum se poate difuza. În mod cert noi suntem prinşi într-o revoluţie informatică şi trebuie să stabilim dacă ne implicăm sau nu”, a explicat Pîrvulescu.
Dezbaterea a fost una în care invitaţii au adus în atenţia preşedintelui CNA, în mod special, problemele pe care le au şi cum văd ei o schimbare a legislaţiei în domeniul audiovizualului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!