Profesorii din Arad au primit în şcoli formulare prin care trebuie să declare dacă dau sau nu meditaţii contra cost sau dacă au alte activităţi din care câştigă bani, potrivit Mediafax. Acţiunea este aspru criticată de cadrele didactice, fiind considerată ca fiind una abuzivă.
În unităţile de învăţământ din Arad au fost distribuite, formulare, sub formă de „Declaraţie”, în care dascălii sunt puşi în situaţia de a da răspunsurile cerute: să îşi menţioneze numele şi funcţia şi să declare dacă obţin venituri din meditaţii, activităţi culturale, sportive sau din alte activităţi, după încheierea programului şcolar.
„Să nu se lase intimidaţi”
„Colegii nu trebuie să se lase intimidaţi de această acţiune, trebuie să ştie că au libertatea şi dreptul de a desfăşura orice activitate, renumerată sau nu, în afara programului de lucru. Acţiunea este una abuzivă şi poartă o tentă de presiune. Fiecare cetăţean al României este obligat deja să respecte legea, nu trebuie să dea o declaraţie că respectă reglementările în vigoare”, a declarat, ieri, preşedintele Sindicatului Democrat din Învăţământ Arad, Dănuţ Ieneşescu.
Un cadru didactic la una dintre unităţile de învăţământ unde s-au distribuit deja „formularele” a subliniat că a fost pus într-o situaţie neplăcută, „o chestionare care pare mai mult abuzivă. Nu este normal ca statul să ne interogheze în acest fel dacă vrea să afle câţi profesori câştigă din meditaţii. Cei care dau meditaţii au deja obligaţia de a declara acest lucru la Fisc, nu este firesc să mai fie interogaţi şi de alte instituţii”, a declarat un profesor.
O situaţie statistică
Potrivit Mediafax, inspectorul şcolar general, Mirela Aldescu, a confirmat că se lucrează la o situaţie statistică privind activităţile extraşcolare ale angajaţilor, însă afirmă că acţiunea „este perfect legală şi are loc la solicitarea ANAF”. „Activitatea este una perfect legală şi are loc în urma unei solicitări care ne-a fost adresată de ANAF. Directorii de şcoli au obligaţia să ne furnizeze aceste date, cum şi noi avem obligaţia să le centralizăm şi să le furnizăm ANAF”, a spus Aldescu.
5.000 de dascăli
Acţiunea se va derula pe o perioadă de câteva săptămâni, timp în care aproximativ 5.000 de dascăli vor trebui să completeze declaraţiile.
JA- S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!