Misiunile pompierilor arădeni au crescut, în 2015, în mare parte, din cauza intervenţiilor la incendii. Din cele 61 de incendii care s-au produs în luna aprilie, în judeţul Arad, 25 au fost incendii de vegetaţie uscată, mirişti sau resturi vegetale.
În luna aprilie, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad au executat, în medie, în fiecare zi, câte 22 de intervenţii. Însă, în total, luna trecută, subunităţile ISU Arad (singure sau în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul Arad), au executat 668 de misiuni. Dintre acestea, 61 au fost misiuni de stingere a incendiilor (aici fiind incluse şi misiunile de stingere executate de către Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale unităţilor administrativ teritoriale), 575 au fost misiuni de acordare a asistenţei medicale de urgenţă SMURD (sunt incluse şi misiunile SMURD Nădlac şi SMURD Vinga), două au fost intervenţii pentru descarcerarea persoanelor, 13 au fost intervenţii de asistenţă a persoanelor, în timp ce 16 au fost diferite alte tipuri de misiuni, pompierii intervenind şi la o misiune pirotehnică. Potrivit căpitanului George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, „au mai fost efectuate 14 deplasări fără intervenţie, iar în patru cazuri echipajele au fost întoarse din drum. Dispeceratele inspectoratului şi subunităţilor de intervenţie au monitorizat şi 127 de transporturi de substanţe periculoase”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!