Aradon: D-le. Țolea, ce probleme si ce nemulțumiri vă frămantă astfel încat să renunțați la politica de „partid” de nivel județean ca să vă implicați în calitate de independent la nivelul unei comune?
Țolea: Locul în care trăiesc împreună cu familia mea, de peste 7 ani, este cel mai important. Doresc să fiu un exemplu pentru cei care vor să se implice. Aportul unei echipe tinere si experiența seniorilor pot să ajute la reconstruirea unei mentalități pozitive comune.
Fiecare comunitate are dreptul să-si ia destinul în proprile maini si să nu lase loc intereselor meschine, alimentate de partidele politice care vor să conducă oricum si cu orice preț în vederea unui singur scop: voturi pentru partid. Din păcate, batem pasul pe loc.
După mai mult de 16 ani de experiență în administrația județeană sunt convins că soluția suntem noi – oamenii locului. Mult prea multe amanări, prea multe asteptări înselate, prea multă lume nemulțumită care arată cu degetul spre primărie. Asta mă motivează să candidez. Îmi pasă de comuna mea, Livada, si nu voi înceta să sper că vom putea avea o calitate a vieții aşa cum ne dorim în comuna noastră.
Aradon: De ce candidaţi?
Țolea: Pentru că sunt convins că experiența mea, atât în managementul de la nivelul administrației publice județene timp de 8 ani, cât și cea profesională, antreprenorială, calitățile mele de lider dovedite prin ascensiunea profesională, în toate locurile unde am activat, dar și împlinirea familială sunt argumente care mă recomandă pentru o astfel de funcție.
Aradon: Cum vreţi să implicaţi comunitatea în proiectele dumneavoatsră?
Țolea: Sunt convins că cele mai bune idei pot să vină din partea colectivității locale, de la care astept implicare. Vreau să mă întâlnesc trimestrial cu reprezentanţi ai comunităţii, cu oameni care vor să participe la viaţa comunităţii. Personal am multe idei, proiecte care privesc dezvoltarea comunei, unele din categoria urgențe (canalizarea pluvială, piaţa autorizată etc.), iar altele cu impact pe termen mai lung (canalizarea menajeră, construcţia unei săli de sport multifuncţionale etc.). Totodată, strategia de dezvoltare a comunei va trebui dezbătută si validată de către comunitate.
Aradon: Şi cum vreţi să realizaţi atâtea proiecte?
Ţolea: În principal doresc o schimbare a stării de fapt în Primărie în privința accesării fondurilor europene pentru dezvoltare rurală. Pentru a recupera timpul pierdut voi face demersuri pentru înființarea unui departament cu acest obiectiv – accesarea fondurilor europene – în cadrul Primăriei si voi colabora cu specialistii din acest domeniu.
Aradon: Infrastructura este mereu o provocare pentru orice edil. Cum vedeți îmbunătățirea lucrurilor în acest domeniu?
Țolea: Am să mă refer, acum, doar la faptul că actuala administrație a esuat în privința proiectului canalizării menajere si pluviale. Este inadmisibil să cheltui banii publici ai comunei pe tot felul de studii de fezabilitate care sunt de fapt realizate, finalizate si plătite din fonduri europene în cadrul masterplanului de apă si canalizare al județului Arad. Plătim ceva ce există deja! Înainte de fiecare serie de alegeri locale se fac promisiuni fantasmagorice pe această temă, amăgind populația si prezentand tot felul de soluții tehnice discutate de către actuala conducere a primăriei cu politicieni de vârf care nu au habar de soluțiile tehnice corecte si realizabile. Comunitatea din Livada are dreptul să stie adevărul, realitatea din acest domeniu.
Aradon: Cum veți promova proiectele neavand un Consiliu local favorabil dvs.?
Țolea: Eu voi face administraţie, nu politică! Administraţie în folosul cetăţenilor, cu maximă transparenţă! Sunt convins că toţi consilierii vor înțelege că vom merge împreună cu cetăţenii comunei Livada, în direcția unui consens pentru implementarea proiectelor de interes pentru comunitate.
Aradon: Am aflat că v-ați depus DEMISIA din PNL Arad. Ce sentimente aveți la plecarea din partidul unde ați fost succesiv secretar general si prim-vicepresedinte județean?
Țolea: Am petrecut mulți ani în această organizație. Acolo am învățat politică, am trăit sentimente unice alături de oameni si colegi minunați care cu adevărat îsi doresc binele comunităților în care trăiesc. Dar, am ales să fiu curat, liber de prejudecăți si de ordine venite de sus, de la partid. Nu voi accepta ca prin mesaje specifice să manipulez electoratul chiar cu riscul de a pierde! Nu voi accepta niciodată să fiu marioneta unuia sau portavocea altuia! Voi rămane INDEPENDENT de orice influență si mă voi raporta doar la interesul comunității din comuna Livada în care am ales să trăiesc împreună cu familia mea.
Aradon: Vă mulțumesc si mult succes!
Trimite articolul
XProblema draga Adi,este că tu nu ai făcut nimic în cei 7ani pentru Livada,mai rău orice face primarul actual DVS comentați și nu sunteți de acord.Nu cred că sunteți pregătit să conduceți aceasta comună.Poate peste inca 7ani daca vă schimbați atitudinea!