Jurnal arădean: Concursul de frumuseţe Miss Arad este un eveniment cu state vechi în peisajul arădean. Spune-ne la a câta ediție ne aflăm anul acesta și cum este primit evenimentul de către public?
Adela Răuț Czebely: Anul acesta organizăm cea de-a 19-a ediție a concursului Miss Arad, care nu a avut discontinuitate nici măcar în perioada de pandemie. Nu am renunțat nici atunci, cu toate măsurile care trebuiau luate. Am respectat normele impuse de autorități și am mers mai departe, cu toate că a fost un an greu. Însă pentru noi ar fi fost mai dificil să ne oprim din organizarea evenimentului, așa că am ales să mergem mai departe, în ciuda restricțiilor de care am avut parte. Cât despre prima ediție a Concursului Județean de Frumusețe Miss Arad, aceasta a avut loc în anul 2006 și a fost fondat și organizat împreună cu sora mea, Ramona (pe atunci, amandouǎ Rǎuț). Sigur că formatul nu a rămas același, pentru că am încercat să evoluăm an de an. Treptat, concursul şi-a îmbogăţit agenda culturală și s-a impus ca singurul concurs de frumuseţe judeţean din Romania, dublat de un scop caritabil şi cu o direcţie educativă.
JA: Pentru că ne apropiem de preselecție, care sunt criteriile după care sunt selectate fetele pentru preselectii și finala concursului?
A.R.C.: Pentru a participa la finala “Concursului judetean de frumusete Miss Arad 2024”, concurentele trebuie să treacă de preselecția care se desfășoară în data de 20 iunie la Atrium Mall Arad. Pentru a se înscrie la concurs, tinerele trebuie să completeze formularul de participare pe site-ul missarad.ro (secțiunea înscriere) până în data de 18 iunie 2023. În urma acestei etape, Comitetul organzatoric va selecta semi-finalistele pentru preselecția fizică, care va avea loc în data de 20.06.2024, la Atrium Mall Arad. În termen de 72 de ore fiecare candidatură va primi un mesaj de confirmare a înscrierii, în cazul în care acest lucru nu se întâmplă, concurentele pot lua legătura cu organizatorii la telefon: 0742531043 (asistență concurente). La preselecție poate participa orice domnișoară, cu vârsta cuprinsă între 15 și 25 de ani, cu locuința din buletin în judetul Arad, necăsătorită și care să nu fie părinte. Nu există limită de înălțime.
JA: La ce se pot aștepta fetele care participă la concurs și care este evoluția ulterioară a câștigătoarei titlului de Miss Arad?
A.R.C.: După Preselecție, finalistele vor beneficia de servicii care să le ajute să ajungă la cea mai bună versiune a lor din punct de vedere fizic (abonamente la sala de sport, remodelare corporală și solar, asigurare de produse de îngrijire a corpului). Iar în perioada 15 iulie- 1 august vor avea un program concentrat de grup care include sedințe foto, activități de voluntariat, activități sociale și culturale, repetiții pentru finală. Participarea la concurs, în timpul proiectului, implică în primul rând accesarea acestor activități și resurse. După finala din 1 august, câștigătoarea titlului de Miss Arad, precum și celelalte concurente vor avea oportunități legate de contractele de imagine pe care le vor semna în funcție de premiile puse în joc. Toate acestea pe lângă produsele și serviciile cadou, ședințe foto și reclame pentru diverse companii, sau invitația de a participa la anumite evenimente de modă și frumusețe. Participarea la Miss Arad este gratuită, iar tinerelor li se asigură machiajul, coafura și ținutele pentru finală.
JA: Ce responsabilități le revin concurentelor pe parcursul, dar și după desfășurarea concursului?
A.R.C.: Pentru a fi considerate finaliste ale concursului, după calificarea în urma preselecției, tinerele trebuie să completeze și să semneze declarația de participare la concurs. În cazul în care concurentele sunt minore, declarația va fi completată și semnată de părinte/tutore legal. Din punctul de vedere ar conduitei, pe toată durata proiectului, finalistele trebuie să dea dovadă de comportament exemplar, decent, inclusiv pe rețelele de socializare. De asemenea, finalistele trebuie să participe la activitățile cu titlu obigatoriu (ședința foto oficială, cantonamentul de pregătire și bineînțeles finala).
JA: Un aspect important este alegerea membrilor juriului. Care este procesul de selecție la acest capitol?
A.R.C.: La Miss Arad, avem un juriu mai numeros decât la alte concursuri de gen, pentru a asigura o viziune cât mai amplă și extinsă a conceptului de ,,frumusețe”. Juriul este format din persoane din următoarele domenii: frumusețe, social, media, bussines, modă, make-up, hairstyle, fotografie, artistic. Jurații sunt selectați în funcție de rezultatele muncii lor, de asemenea sponsori sau colaboratori care susțin acest proiect și au posibilitatea și deschiderea de a oferi oportunități diverse concurentelor, în timpul și după terminarea proiectului.
JA: Cum contribuie concursului „Miss Arad” la promovarea culturii și frumuseții în comunitatea locală?
A.R.C.: Conceptul organizatoric ,,Miss Arad,” este inspirat de concursuri de frumusețe din țări unde concurentele sunt adevărate ambasadoare ale valorilor precum educație, familie, voluntariat și ecologie. Ne dorim mult să implicăm finalistele în activități specifice, în măsura în care găsim deschidere și din partea lor, în timpul și după finalizarea proiectului.
JA: Când vorbim despre organizarea unui eveniment, vorbim fără doar și poate și despre o serie de provocări…
A.R.C.: Așa este. Principala provocare organizatorică este găsirea fetelor potrivite pentru participarea la concurs. Desigur că sunt foarte multe tinere frumoase in județul Arad, însă o parte dintre ele fie nu sunt conștiente de calitățile lor, iar o altă parte nu sunt dispuse să ,,riște” un posibil eșec, pentru că asta le-ar destabiliza. În ambele situații este implicată o imagine de sine care nu este congruentă cu Miss Arad. Pe de altă parte, există fete care sunt dispuse să facă exerciții de explorare a oportunităților, și să iasă din zona de confort, iar acestea aleg de regulă să participe la Miss Arad.
JA: Cum sunt sprijinite câștigătoarele în dezvoltarea carierei?
A.R.C.: Una dintre valorile pe care le promovăm este educația de calitate, motiv pentru care avem câteva parteneriate locale la care concurentele au acces. Fostele câștigătoare din cele 18 ediții au propriile lor proiecte profesionale, în diverse direcții, care au sau nu legătură directă cu organizația Miss Arad, însă acolo unde ele își doresc, există sprijin și colaborare din partea noastră. Unele dintre oportunitățile care le stau la dispoziție sunt: participarea la concursuri și evenimente regionale, naționale sau internaționale de frumusețe și modă, implicarea ca organizatori, la nivel local și județean în proiectele întreprinse de Miss Arad și agenția Angels Events – Aesthetic models și ale partenerilor noștri. Oportunitățile sunt multe și diverse. De aceea, le îndemn pe tinerele are își doresc astfel de oportunități să vină alături de noi, pentru că putem face lucruri frumoase împreună.