Am discutat cu Marin Lupaș despre ultimele luni de pandemie și cum se prezintă administrația locală în subiectele cotidiene, dar și despre proiectele pentru care acesta a militat multă vreme, cum ar fi podul pietonal la Trei Insule sau modernizarea transportului public.
Jurnal Arădean: Domnule Lupaș, în ultimele 3 luni ați avut ieșiri publice pe teme cum ar fi tramvaiele, UTA, infrastructura. În același timp, aveți o activitate profesională pe lângă cea de consilier municipal. Cum ați trecut din prisma acestor responsabilități prin starea de urgență?
Marin Lupaș: Mi-am luat măsuri de protecție de la început, cum ar fi purtarea măştii şi limitarea fizică a interacțiunilor cu oamenii cât mai mult posibil. Deşi s-a finalizat starea de urgență, pandemia încă nu a trecut, aşa că încă păstrăm aceste măsuri. Cel puțin aici la UVVG. Unde am fost la muncă în tot acest timp, alături de alți colegi de la Universitate. După cum poate știți UVVG a fost printre primele instituții care au luat măsuri de distanțare socială, prin suspendarea cursurilor la finele lunii februarie. Și acțiunile în sprijinirea oamenilor în timpul crizei au continuat, fie prin punerea la dispoziție a centrului de carantină, fie prin donațiile coordonate de doamna rector Cotoraci. În ce priveşte activitatea politică am decis ca disputele să lase loc eforturilor pentru a îi ajuta pe cei în dificultate. Asta am şi încercat, să ajut pe cei care au apelat la mine. Activitatea în CLM a fost foarte limitată și am insistat să ne concentrăm pe alocarea de fonduri în bătălia cu noul coronavirus. Însă marea parte a acestei lupte a căzut în curtea CJA. Ce putea să facă Primăria și nu a făcut-o din păcate, este să ofere măști gratuite și alte echipamente de protecție celor mai vulnerabili din orașul nostru.
J.A.: Este cunoscut deja faptul că v-ați luptat de mult timp pentru un acces sigur al arădenilor către Insula Mureș. Care este stadiul lucrărilor?
LUPAȘ: Am depus o cerere către Direcția Tehnică, adresată doamnei Portaru. Aceasta a dat un răspuns verbal cam pueril în ultima ședință a CLM, cum că nu mai răspunde la telefon firma care a câștigat licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Vă dați seama?! Doresc un răspuns concret, sub semnătură, după 5 ani de promisiuni și 9 luni de când s-a lansat licitația pentru SF. Nu doresc să mă mintă sau să auzim alte anunțuri politice ca în cazul fondurilor anunțate către UTA care nu au fost încă aprobate. Am și discutat la telefon cu primarul interimar, mi-a spus ce crede dânsul că se petrece la Podul pietonal de la Trei Insule, dar insist pentru un răspuns oficial, pe hârtie. Am văzut cu toții ce s-a întâmplat la stadion, când cel de la firma pentru gazon s-a bazat pe ce discutase la telefon cu Gheorghe Falcă, vechiul primar. Nu a avut nici o valoare.
J.A.: Apropo de UTA și altă lucrare întârziată cu mult, Stadionul Francisc Neuman, cum comentați ce se întâmplă acolo?
LUPAȘ: Se mai poate comenta ceva?! Inaugurarea trebuia să se fi întâmplat deja. Acum că încep meciurile, iar sunt trimiși jucătorii pe Motorul în loc să joace acasă! Întârzierile sunt mai mult decât scandaloase. Mă mir că nu le este rușine celor din administrația locală să se mai laude pe subiect, când se instalează scaunele sau se trasează marcajele pe gazon. Au fost alocați toți banii, trebuia să fie gata. Le spun prietenește, să nu facă vreo inaugurare festivă cu tentă electorală, că mai mult vor supăra cei din PNL pe suporterii echipei. Cât despre fondurile vehiculate, am solicitat ca la următoarea ședință CLM să vină în cadru public, nu în spatele ușilor închise, atât reprezentanții Centrului Municipal de Cultură, cât și președintele clubului UTA, domnul Meszar, să vedem unde s-au dus banii alocați și care este necesarul pentru play-off, cât și pentru turul de campionat din Liga 1. Sunt încrezător că echipa va promova în cele din urmă!
J.A.: În februarie spuneați că v-ar plăcea să existe atâta preocupare din partea PNL pentru sănătate, transport, CET, precum există pentru supravegherea în masă a cetățenilor. Ați văzut vreo schimbare în aceste 3 luni de când ne confruntăm cu criza?
LUPAȘ: Ați văzut probabil și dvs. din presa online că de pe urma pandemiei au profitat guvernanții. O mare dezamăgire! După ce s-a întâmplat din 2010 încoace ar fi trebuit să vedem o altă preocupare a guvernului și administrației locale, nu pentru poze electorale sau tăieri de salarii. În mod paradoxal, cei de la Consiliul Județean și-au mărit salariile în această vreme. Mi se pare absurd! Nu degeaba scade PNL în sondaje, iar președintele Iohannis caută electoratul xenofob ca să compenseze. Să reținem însă că problemele obișnuite ale arădenilor nu au încetat în perioada de urgență. Ratele au trebuit plătite, chiriile la fel, căldura s-a oprit însă frigul a revenit iar CET nu a pornit din nou caloriferele… și multe alte probleme. Spre exemplu, în cele două luni de izolare acasă, mai mult decât oricând, arădenii au simțit lipsa spațiilor verzi din apropierea locuinței. Cum restricțiile de mișcare limitau mișcarea pentru activitate fizică individuală în preajma domiciliului, mulți dintre cetățenii din cartierele care nu sunt în proximitatea malului Mureșului nu au avut decât asfaltul trotuarelor la dispoziție pentru plimbări. Trebuie să schimbăm acest neajuns, la fel cum am făcut de-a lungul timpului cu îmbunătățirea transportului în comun prin achiziționarea tramvaielor moderne. Sunt încă multe de făcut în Arad şi pentru arădeni.
Citat: Ce putea să facă Primăria și nu a făcut-o din păcate, este să ofere măști gratuite și alte echipamente de protecție celor mai vulnerabili din orașul nostru – Marin Lupaș
Trimite articolul
XDomnule Lupas, degeaba ziceti ca aradenilor le place as fie batjocoriti, altfel nu inteleg de ce tot PNL este pe primul loc, dupa atatea hotii. Nu cred ca ar frauda voturile cei de a caror existenta se leag castigarea Primariei Arad si a bugetului local…