JA. Cât de greu este să conduci o universitate care e finanţată doar în mică proporţie de stat în condiţii de criză şi de permanente transformări şi legiferări în domeniul educaţiei?
Lizica Mihuţ. Aş spune că e chiar foarte dificil să conduci o instituţie chiar dacă este o universitate sau orice altă instituţie în condiţiile în care avem o finanţare de 32% de la buget, în condiţiile în care fondul de salarii este de 500.000 de euro pe lună, iar toate celelalte finanţări sunt aproape în totalitate asigurate din fonduri proprii şi fonduri europene. Totuşi, nu mai este nici un secret că universitatea noastră a câştigat premiul întâi pe ţară pentru fonduri atrase. E, ca atare, posibil dar e vorba de strădanii ale colegilor mei, ale întregii noastre colectivităţi. Succesul universităţii noastre, dacă se poate vorbi de succes, constă tocmai în unitatea reală pe care o avem. Universitatea românească, în general, este măcinată de tot felul de lupte intestine, pentru că, vă daţi seama, fiecare profesor are impresia că este cel mai bun, că lumea începe şi se termină cu el.
Să avem totuşi o strategie comună, să subscriem de bună voie şi nesiliţi de nimeni la o strategie adoptată de Senat este un lucru extraordinar. Iar nouă ni s-a întâmplat. Şi vreau să vă spun că pentru mine nu există o satisfacţie mai mare, de ordin personal şi instituţional, decât aceea că, în cei peste 11 ani de când sunt rector, niciodată nici un coleg de al meu nu a avut nici cea mai mică mitocănie în relaţia cu mine. Este o chestiune incredibilă, pentru că eu nu sunt un om uşor de suportat. În fiecare an mă întâlnesc cu colegii mei în septembrie, le scriu câteva table, măsuri, în fapt, foarte dure. Interesant este de menţionat, însă, faptul că măsurile dure, despre care toată lumea vorbeşte acum, sunt măsuri pe care noi le-am luat în urmă cu trei ani. Pentru noi nu sunt măsuri dure, pentru că deja le-am aplicat. Poate şi acesta este unul dintre motivele absenţei criticilor la adresa mea.
Când a apărut legea învăţământului, s-a făcut foarte mult caz, dar cele mai discutate programe, articole sunt cele pe care noi le-am aplicat deja şi au funcţionat foarte bine. Era normal să vină o dată momentul adevărului, în care universităţile trebuie să devină eficiente. Peste tot în lume universităţile sunt bogate. Eu m-am întrebat de foarte multe ori de ce UE vorbeşte despre universitate ca motor al dezvoltării regionale. Am meditat îndelung la această aserţiune şi am ajuns şi eu la concluzia că universitatea poate deveni cu adevărat un motor în momentul în care anticipează dezvoltarea economică şi socială şi chiar strategia pe învăţământ a României care trebuie să fie a Uniunii Europene.
JA. Pornind de la ce aţi spus despre colegii dvs., vă întreb: mână de fier sau abilitate şi diplomaţie?
Lizica Mihuţ. E foarte grea întrebarea. Pot să vă spun că sunt un om cu principii de la care nu am abdicat dar, în acelaşi timp, sigur că am încercat şi poate am reuşit, poate nu, dar eu m-am străduit să fiu împreună cu colegii mei. Vă dau aici exemplul Cartei Universităţii. Anul viitor, în 30 martie, se fac alegerile de rector. S-a elaborat o cartă şi am avut două dezbateri. Imaginaţi-vă cât de îndelung şi cu grijă se elaborează la noi totul. Nu facem nimic de pe o zi pe alta. Noi când venim în faţa colegilor, venim cu materiale atât de riguros elaborate încât, la exemplul pe care vi l-am dat – Carta Universităţii, nu au fost decât câteva întrebări la dezbateri, nici într-un caz contestaţii, cum se întâmplă în celelalte universităţi. Tocmai de aceea se vorbeşte de miracolul de la noi, de la Arad.
JA. Cum vor influenţa rezultatele dezastruoase de la bacalaureat universitatea dvs.?
Lizica Mihuţ. Acest rezultat vă daţi seama ne doare pe noi, ca instituţie, dar poate trebuia să vină un moment al adevărului. De ani de zile se întâmplă ce se întâmplă la bacalaureat iar noi suntem cei care îi primim pe absolvenţi. Eu am lucrat mult în învăţământul preuniversitar şi chiar sunt bucuroasă că am făcut acest lucru, pentru că nu cred că există decât un singur învăţământ, că învăţământul superior şi cel preuniversitar formează un tot organic. La modul cel mai sincer posibil vă spun acest lucru şi aşa trebuie abordat. De la A la Z . Bacalaureatul din acest an nu a fost decât o radiografie la zi a ceea ce se întâmplă în învăţământ. Sunt sigură că, în anii care vor veni, vor fi bacalaureate adevărate, mai bune. Sigur, nu pot spune că nu suntem nemulţumiţi ca instituţie. Anul trecut erau bătălii la înscriere la noi. Anul acesta avem o înscriere mai mică decât anul trecut dar dublă faţă de rezultatul de la bacalaureat. Ceea ce înseamnă că nu vin doar arădeni la noi la universitate, ci şi din alte zone ale ţării. Mai ales din Moldova, Târgul Jiu, Turnu Severin.
JA. Se vorbeşte mult în media românească de nivelul extrem de scăzut de pregătire al elevilor, de dezinteresul vădit al părinţilor pentru cunoştinţele elementare acumulate de copiii lor în şcoală dublat însă, haideţi să o numim elegant, de lipsa de vocaţie a profesorilor de acum…
Lizica Mihuţ. Este bine că se vorbeşte pentru că într-adevăr tot mai puţin ne raportăm la profesor ca la un om de vocaţie. Indiferent dacă eşti la învăţământul universitar sau preuniversitar trebuie neapărat să ai vocaţie, să te apropii de elevi şi studenţi. Cred că se ştie că eu sunt mult mai aproape de studenţi decât de colegii mei. Tocmai pentru că strategia mi-o fac şi prin raportare la ei. Ei sunt cei care vin cu idei extraordinare. Vedeţi, cât s-a discutat ca procentul de 25% din conducere să revină studenţilor, au fost multe voci care s-au arătat indignate. Ei bine, ştiţi că la noi de opt ani studenţii sunt în proporţie de 25% în conducerea universităţii şi a tuturor celor nouă facultăţi. Dacă legea spune că studentul este egalul nostru, iar Uniunea Europeană spune că studentul este rege, noi sigur zâmbim cu superioritate. Dar a trecut vremea dascălului situat într-un turn foarte înalt, inaccesibil. Dacă nu eşti apropiat de studenţi şi nu ai o relaţie cu colegii tăi nu ai viitor. E o experienţă la care mă raportez cu foarte multă plăcere. Nu am întâlnit nici un singur student care să vină în biroul meu să solicite ceva şi să nu aibă dreptate. Un student care vine de acasă şi bate la uşa profesorului şi are o problemă reală, şi-o rezolvă la mine, nu pentru că doresc să demonstrez că sunt de partea lui, ci pentru că studentul chiar are probleme care pot fi rezolvate şi trebuie rezolvate.
JA. Vreau să vă mai întreb cât de mult contează zestrea financiară a unei universităţi, fondurile europene atrase, salariile mari ale profesorilor?
Lizica Mihuţ. Vreau să vă spun că noi am avut o politică clară: Ministerul ne-a dat 32% pentru salarii, toate celelalte fonduri sunt ale noastre, atrase de noi. Eu am avut următoarea strategie: la primele proiecte nu am luat, ca universitate, coordonator de credite, nici un ban. I-am determinat pe colegii noştri să facă programe şi proiecte, luând ei tot ce a însemnat buget. La acest moment, universitatea ia 30% din tot ceea ce înseamnă programe şi proiecte. La început nu a luat însă nimic, pentru a impulsiona activitatea. Noi am finanţat infrastructura proiectelor tocmai pentru a-i determina să acceadă la proiecte şi, apoi, după doi ani, am impus taxa de 30% pentru infrastructură, o zestre adusă universităţii. Dar de ce să nu dăm Cezarului ceea ce e a Cezarului? De ce să nu le dăm colegilor mei banii pe care ei i-au câştigat singuri prin proiecte? Sunt colegi de ai mei care iau 500 de milioane de lei vechi pe o lună, pentru că sunt banii de proiecte. Nu îi iau în fiecare lună, dar sunt luni când iau aceste sume. Sunt banii pe proiecte care vin fixate de Uniunea Europeană. Mai mult, nu am avut nici un fel de probleme la cheltuirea banilor europeni, pentru că suntem foarte atenţi. Eu chiar sunt foarte zgârcită, toată lumea ştie acest fapt, şi atentă la fiecare ban.
Să ştiţi că sunt colegi care nu câştigă atât. Dacă veniţi cu mine să vedeţi că fiecare coleg are un birou, de la asistent la profesor universitar, fiecare cu câte o bibliotecă. Sunt colegi care nu au, însă, nici o carte în bibliotecă, nici un calculator, nu au nimic pe birou. Sunt colegi care nu au făcut nici un proiect. Alţii au proiecte, au dotare extraordinară şi au venituri pe măsură. La ceilalţi le reproşez pe faţă. Nu avem o situaţie duplicitară în interiorul universităţii. Măsura din toamnă, cu noua lege a învăţământului, este foarte bună cu toate că vor scădea mult salariile. Va fi un singur salariu de profesor şi de conferenţiar iar al doilea va fi de lector. Această măsură ce va veni de la toamnă, la noi a fost luată de trei ani. I-am lăsat, însă, pe profesori să câştige bani pe fonduri, pentru că salariile sunt cele pe lege, la noi chiar la minim.
Nu poţi să fi rector cu strategie europeană dacă stai doar în birou şi crezi că eşti mare şi tare şi că te perie toţi. Eu am oroare de pupincurişti. Sunt, însă, un om serios care a înţeles de la început că trebuie să aplicăm regulile UE. Şi asta a făcut UE pentru noi rectorii: ne-a dus la şcolarizare în marile universităţi din Europa. Din păcate, din 49 de rectori de la stat, ştiţi câţi au fost prezenţi? 10 maxim 11. Toţi ceilalţi au impresia că nu au nevoie de nici o pregătire. Eu nu aplic, însă, ideile UE peste o lună, două, ci imediat. A doua zi după ce convoc Senatul, le pun în aplicare. Dacă sunt strategiile UE pentru toată Europa, le aplic. Ca atare, noi deja suntem pregătiţi pentru următorii paşi.
JA. Centru universitar sau universităţi?
Lizica Mihuţ. Noi suntem într-o perioadă de evaluare a universităţilor. Nu cred că universităţile se vor închide precum spitalele. Spitalele s-au închis pentru că nu au avut performanţă. Şi universităţile se vor închide dacă nu au performanţă, doar că cele care îşi vor elabora o strategie proprie de succes vor avea viitor. Banii nu pot fi mai puţini de 32% în condiţiile în care universităţile tradiţionale au finanţare până la 97 %. Aşa încât noi suntem pregătiţi pentru anii care vin. Avem o strategie a noastră, de succes, credem noi, iar atacurile la adresa universităţii ne-au făcut şi mai uniţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!