Domnule preşedinte, proximitatea alegerilor a declanşat dispute şi conflicte care nu erau specifice până acum organizaţiei arădene a PDL. Cum se explică aceste derapaje care au ajuns chiar să frizeze limita decenţei?
SECULICI. Nu sunt specifice nici acum! Ştiu însă la ce vă referiţi, dar nu doresc să intru în polemică cu cei care înţeleg că dezbaterea politică este un război personal şi nu o confruntare de principii. Arădenii mă cunosc foarte bine, am primit foarte multe mesaje de susţinere, mulţi m-au întrebat de ce nu reacţionez. La ce să reacţionez? Ce am de spus, spun în partid sau între patru ochi, bărbăteşte. Eu sunt preşedintele PDL Arad şi în această calitate nu încurajez derapajele de acest fel, cum le numiţi dumneavoastră. Cei câţiva pe care intenţia mea de a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean i-a supărat realizează că nu aceasta este atitudinea potrivită şi nici tonul potrivit. Mesajul meu, în calitate de lider al PDL Arad, a fost şi rămâne unul de unitate. Nu suntem toţi la fel, nu gândim şi nu acţionăm toţi la fel, dar interesul partidului trebuie să fie mult mai important decât interesul personal al unuia sau altuia. Eu asta am susţinut încă de la început, când mi-am anunţat intenţia de a candida.
Dar şi dumneavoastră vi se pune în cârcă faptul că aţi fi la originea controalelor pe care DNA le-a făcut la Primăria Arad şi CJ Arad.
SECULICI. Cine spune asta? Am văzut şi eu aluzii în presă, dar le trec la acelaşi capitol al provocărilor din afara partidului. Preocuparea mea este să menţin echilibrul în organizaţie şi să avem un scor electoral foarte bun, iar preocuparea celor din opoziţie este să ne blameze şi să câştige astfel capital electoral. Aşa s-a întâmplat şi cu patru ani în urmă şi, gestionând corect situaţia, iată, PDL Arad a avut cel mai bun rezultat la nivel naţional. Este firesc ca opoziţia să speculeze, dar nu înseamnă că afirmaţiile sale sunt şi adevărate. Am spus tranşant că nu cunosc pe nimeni în România care să poată ordona un control al DNA. Cred în independenţa justiţiei. Am văzut controale peste tot în ţară: oare şi pe acelea tot eu le-am comandat? Nu trebuie să fim naivi. DNA face ce consideră de cuviinţă şi nu ascultă ce-i şopteşte unul sau altul. Poate că cei ce mă acuză ar încerca să influenţeze justiţia, dar eu nu o fac. Nu am făcut-o nici când am fost vice-premier. Dacă ne dorim un stat puternic, atunci să permitem instituţiilor să îşi facă treaba!
Practic, DNA este într-o campanie care tinde s-o depăşească pe cea electorală şi are în vizor întreaga clasă politică, indiferent de partid. Ce se întâmplă, astăzi, în România, cu clasa politică?
SECULICI. Aş dori să mă refer la clasa politică arădeană, cu permisiunea dumneavoastră. Mi-am propus, atunci când am preluat conducerea partidului, să construim o echipă solidă. Am reuşit acest lucru iar principalii beneficiari sunt arădenii. În vestul ţării, Ministerul Transporturilor a investit, în ultimii trei ani, un miliard de euro, majoritatea banilor venind la Arad. Am avut mereu un complex faţă de Timişoara şi iată că oamenii noştri din administraţia locală şi cei promovaţi la Bucureşti l-au transformat într-un complex al timişorenilor faţă de Arad. PDL merge într-o direcţie bună, a făcut treabă pentru arădeni. Noi am avut în vedere interesul cetăţeanului şi iată că faţa Aradului s-a schimbat. Azi discutăm despre un municipiu canalizat peste 90%, despre masterplanuri de apă-canal şi deşeuri în judeţ, despre autostradă, şcoli şi spitale renovate. Preocuparea mea este să conjugăm activitatea administrativă cu cea politică şi să obţinem cât mai multe pentru Arad. Înţeleg, pe de altă parte, că opoziţia încearcă şi ea să se afirme. Dar dacă ar fi să îi fac un reproş este că o face în detrimentul arădenilor, înfundându-se în diversiuni şi într-o critică permanentă, lipsită de idei constructive.
Se discută însă despre corupţia puterii, nu cea a opoziţiei.
SECULICI. Una este ceea ce se discută şi alta este ceea ce se întâmplă. Haideţi să nu facem presupuneri periculoase, într-un context în care suspiciunea înseamnă automat condamnarea publică a celui bănuit. Despre corupţia puterii se discută încă de când Lordul Acton scria că „puterea corupe”, în anul 1887, deci nu de azi, de ieri. Acum constatăm că şi în România se încearcă curăţirea clasei politice de elemente care acţionează în zona corupţiei, şi asta este foarte bine. Din clasa politică trebuie să facă parte oameni de caracter, profesionişti şi cu o conştiinţă ridicată faţă de misiunea încredinţată de electorat. Disputele politice ar trebui să fie generate de idei şi proiecte, nu de interese personale sau de grup. Probabil că atunci când din clasa politică vor face parte astfel de oameni, DNA va intra în şomaj.
Domnule preşedinte, sunteţi în fruntea organizaţiei PDL de 14 ani şi totul a funcţionat foarte bine. Cum vedeţi viitorul, în condiţiile în care, cum spuneam la început, sunt dispute şi conflicte în PDL?
SECULICI. În PDL Arad sunt discuţii, nu conflicte. Uneori aceste discuţii sunt mai aprinse, pentru că şi prietenii au uneori păreri diferite. Prin tot ce fac în fruntea organizaţiei caut să păstrez echilibrul şi armonia în partid. Am făcut şi compromisuri pentru a face pace şi a păstra liniştea în partid. Au mai existat dezbateri aprinse pe diverse teme, dar le gestionez prin răbdare şi diplomaţie. Vă asigur că şi de data aceasta se întâmplă la fel pentru că va trebui ca toată lumea să înţeleagă că partidul este deasupra intereselor personale sau de grup. Suntem în Vinerea Mare, în preajma celei mai importante sărbători a creştinătăţii şi nu vreau să spun cuvinte grele la adresa nimănui, dar trebuie să le fie foarte clar tuturor: PDL Arad a câştigat mereu atunci când a fost unit, iar dezbinarea, scandalul, abuzul sunt doar în folosul adversarilor. În ceea ce mă priveşte, fac eforturi să mă extrag din conflicte şi să ţin şi partidul departe de ele, să mă reculeg, să-mi găsesc pacea şi liniştea necesare pentru a sărbători cum se cuvine cea mai mare sărbătoare creştină. Urez tuturor creştinilor să aibă parte de aceeaşi pace şi linişte generatoare de gânduri bune. Căci de la gândul bun până la fapta bună nu e decât un singur pas. Dumnezeu să ne ajute pe toţi să facem acest pas.
Citiți principiile noastre de moderare aici!